Pentru că avem multe de spus!

.

Primul muzeu parohial din Ţara Făgăraşului a prins viaţă la Şercaia


Un proiect frumos s-a concretizat la Şercaia în acest an: un muzeu parohial care ocupă o suprafaţă de 60 mp la etajul casei parohiale din localitate.muzeu Sercaia 1

Anul acesta, în 24 iunie, s-au împlinit 93 de ani de când s-a pus piatra de temelie a Bisericii Ortodoxe ,,Sfântul Nicolae”. Tot anul acesta, în 8 noiembrie, se vor împlini 90 de ani de la momentul în care s-a sfinţit lăcaşul de cult.

Ca o încununare a tuturor evenimentelor care marchează anul 2018, Parohia Ortodoxă Şercaia a deschis anul acesta şi primul muzeu parohial din zona noastră. Muzee în sânurile comunităţii locale mai există în Ţara Făgăraşului în diverse comune, însă nu şi muzee care să funcţioneze pe lângă o parohie.

,,Cu doi ani şi jumătate în urmă, am reuşit să luăm o casă lângă biserică. A devenit casă parohială, iar în incinta ei, pe lângă locuinţa preotului, am făcut la parter o sală socială pentru activităţi destinate copiilor şi adulţilor, iar la etaj am făcut acest muzeu. Se întinde pe o suprafaţă de 60 mp. De colecţiile muzeului se ocupă doamna preoteasă, alături de alte doamne din sat şi nu numai, care ne ajută cu drag”, a declarat preotul paroh Gheorghe Lucian Streza pentru ,,Salut Făgăraş”.

Muzeul conţine în principal piese gospodărești vechi din localitate. Forma sa nu este cea finală, pentru că părintele Streza năzuişte ca numărul pieselor ce îl compun să crească de la an la an.

,,Au fost strânse și inventariate numeroase piese vestimentare vechi, aparținând costumului tradițional din localitate, dar și din alte zone, precum Bucovina, Moldova etc., de-acolo de unde s-au refugiat românii din calea vicisitudinilor, după instaurarea comunismului. De asemenea, muzeul adăpostește câteva fotografii foarte vechi, precum și piese din bucătăria arhaică a locuitorilor, cu semnificații (de exemplu, un vas de lemn în care toți locuitorii din cartierul românesc ,,de peste vale” pisau în comun boabele de grâu pentru colivă). Alte piese care intră în componența muzeului parohial amintesc de vechile ocupații ale românilor șercăieni: cultivarea cânepii, torsul lânii, țesutul pânzei de casă. Muzeul are în dotare și câteva piese aparținând comunității săsești, odinioară majoritară în localitate, precum o carte de biserică în limba germană, trei tăblii de lemn prin care se anunțau sașii între ei referitor la evenimentele vecinătăților, o mașină de cusut. Pe viitor, se are în vedere completarea colecției muzeale”, precizează părintele.

Casa parohială şi muzeul au fost sfinţite

muzeu Sercaia 2Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, a oficiat în luna iunie 2018, în duminica a 3-a după Rusalii, o slujbă de sfinţire a casei parohiale, a centrului social cultural şi a muzeului din incinta acesteia.

Cu acel prilej, Mitropolitul Laurenţiu l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor pe părintele paroh Gheorghe Lucian Streza.

În perioada 1925 – 1928, când s-a construit actuala biserică ortodoxă din Şercaia, în tot satul erau doar 5 familii de creştini ortodocşi. Astăzi, potrivit datelor de la ultimul recensământ, în Şercaia sunt 1.500 de ortodocşi şi 70 de greco-catolici.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *