Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Meteorologii anunță că vremea se răcește și vin ninsorile  


Temperaturile vor începe să scadă, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, va crește în cea mai mare parte din țară, au anunțat luni meteorologii, care au emis prognoza meteo pentru intervalul 23 ianuarie – 5 februarie.

foto: arhivă

Potrivit ANM, vremea va deveni normală pentru perioada din calendar. Începând cu luna februarie, temperaturile în timpul zilei vor creşte în majoritatea regiunilor.

Vremea în Banat

Vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că de la un regim termic peste cel normal în primele zile (maxime de 6-9 grade şi minime de 0-5 grade, în medie regională) se va ajunge spre finalul lunii ianuarie la valori de 1-3 grade ziua şi între -4 şi -2 grade noaptea. După data de 31 ianuarie este estimată o creştere uşoară a temperaturilor, în special a celor diurne. Vor fi precipitaţii temporare în multe zile din interval. La început vor fi mai ales ploi şi lapoviţă, apoi vor predomina ninsorile, cu precădere în perioada 27 ianuarie – 1 februarie.

În Crișana

Vremea va fi în răcire accentuată, astfel că de la valori peste cele specifice perioadei în primele zile, cu 7-12 grade ziua şi 1-6 grade noaptea, spre finalul lunii ianuarie, regimul termic va deveni apropiat de cel normal acestei perioade din an, cu maxime de 0-3 grade şi minime cuprinse între -5 şi -2 grade, mediat regional. Ulterior, după 1 februarie, sunt estimate valori diurne de temperatură în creştere uşoară. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare, va creşte după data de 28 ianuarie. În primele zile ale intervalului de referinţă, doar pe spaţii mici şi trecător, vor fi precipitaţii slabe, mixte (burniţă, ploaie, lapoviţă).

În Transilvania

La începutul intervalului, încă se vor înregistra valori termice peste cele climatologic specifice (în medie, 5-10 grade ziua, respectiv între -5 şi 0 grade noaptea). Din 25 ianuarie, vremea va intra într-un proces de răcire semnificativă, astfel că se va apropia de normalul acestei perioade din an, în special în privinţa temperaturilor diurne, ce se vor situa între -2 şi 3 grade. Minimele nopţilor vor fi de la -7 la -4 grade, posibil local mai scăzute după data de 29 ianuarie.

În Maramureș

În primele zile, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, cu valori diurne de 5-10 grade şi nocturne între -2 şi 3 grade, în medie. După data de 26 ianuarie, vremea va fi în răcire, urmând a se înregistra temperaturi mai apropiate de cele climatologic specifice, respectiv maxime între 0 şi 4 grade și minime între -6 şi -3 grade, temporar chiar mai coborâte. După data de 29 ianuarie, probabilitatea pentru precipitaţii temporare (predominant ninsori) va fi ridicată.

În Moldova

Vremea va fi în răcire semnificativă, astfel că regimul termic va deveni cel normal pentru această perioadă din an, în privinţa valorilor maxime încă din data de 24 ianuarie, iar a minimelor în special după 27 ianuarie. Astfel, ziua vor fi temperaturi de la -1 la 3 grade, iar în timpul nopţilor de până la -6 grade, în medie regională. Pentru primele zile ale lunii februarie este estimată o creştere uşoară a valorilor diurne de temperatură. La începutul intervalului de referinţă, doar pe spaţii mici se vor semnala precipitaţii slabe, mixte, ce vor favoriza izolat depunerile de polei. După data de 28 ianuarie, temporar vor fi precipitaţii locale, predominant sub formă de ninsoare.

În Dobrogea

Vremea se va răci accentuat încă din prima zi din interval, iar valorile de temperatură, deşi cu oscilaţii de la o zi la alta, se vor situa în general în jurul celor normale. Maximele diurne vor fi în marea lor majoritate între 1 grad şi 4 grade, iar minimele nocturne între -4 şi 0 grade, posibil mai scăzute la finalul lunii ianuarie. Pentru primele zile ale lunii februarie este estimată o creştere uşoară a temperaturilor diurne. La începutul perioadei, pe spaţii mici vor fi precipitaţii slabe, mai ales burniţă, ce vor favoriza izolat depunerile de polei. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse şi moderate cantitativ va fi ridicată în perioada 27-29 ianuarie.

În Muntenia

Răcirea accentuată a vremii se va resimţi încă de la începutul intervalului şi cu precădere la valorile diurne care, din data de 24 ianuarie, vor deveni apropiate de cele normale pentru această perioadă din an, respectiv maxime de la 1 grad la 4 grade, mediat regional. Minimele nocturne se vor încadra între -4 grade şi -1 grad, în medie, cu valori posibil mai scăzute în perioada 30 ianuarie – 1 februarie. După data de 2 februarie este estimată o creştere a temperaturilor diurne. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse şi moderate cantitativ (ninsori, lapoviţă şi ploaie) va fi ridicată în perioada 27-29 ianuarie.

În Oltenia

Vremea se va răci accentuat din data de 24 ianuarie, astfel că valorile temperaturii aerului vor fi, în general, apropiate de cele normale. Maximele diurne se vor situa în marea lor majoritate între 1 grad şi 4 grade, iar minimele nocturne, în medie între -3 grade şi -1 grad, posibil mai scăzute la finalul lunii ianuarie. Pentru primele zile ale lunii februarie este estimată o creştere uşoară a temperaturilor diurne. La începutul intervalului, local vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă. Probabilitatea pentru precipitaţii mai frecvente (predominant sub formă de ninsoare) va fi ridicată în perioada 27-28 ianuarie.

Vremea la munte

Vremea va fi în răcire semnificativă, astfel că valorile de temperatură vor deveni apropiate de cele specifice acestei perioade din an, cu maxime diurne între -5 şi 0 grade, respectiv minime nocturne de la -9 la -5 grade. Valori mai coborâte se vor înregistra la altitudini mari, unde vremea va fi temporar geroasă. O uşoară creştere a temperaturilor diurne este estimată după data de 2 februarie. În primele zile, pe spaţii mici şi trecător va fulgui, însă din data de 28 ianuarie va ninge temporar în toate masivele, probabilitatea pentru precipitaţii menţinându-se ridicată până spre finalul celor două săptămâni.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.