Pentru că avem multe de spus!

.

Programul CASA VERDE – Făgărășenii pot cere bani de la stat pentru schimbarea sistemului de încălzire al casei


casa verde programDacă instalați, modificați sau schimbați sistemul de încălzire al locuinței proprii, în așa fel încât să folosească energie regenerabilă, veți putea cere bani și în 2018 prin intermediul programului Casa Verde. Însă acest lucru se va face abia după finalizarea investiției. Înscrierile în program se vor face numai în perioadele anunțate de autorități.

Până în prezent s-au desfășurat trei sesiuni de înscriere (2010, 2011 și 2016), organizate la AFM Brașov. La ultima sesiune din 2016 s-au înscris la APM Brașov 362 de persoane fizice. În prezent nu există sesiune de înscriere, doar se depun dosarele de decontare și se decontează proiectele din 2016.

Autoritatea de mediu care finanțează proiecte de mediu face precizarea că dacă va începe o nouă sesiune de înscriere în acest an sau alte programe de finanțare prin fondul de mediu va comunica acest lucru. Atunci când va începe finanțarea va apărea Ghidul de finanțare, aprobat prin Ordin de ministru, care cuprinde informații legate de eligibilitate, obiectul finanțării, etc.

În sesiunea 2016 finanțarea a constat în 8.000 de lei pentru pompe de căldură, 6.000 de lei pentru panouri presurizate și 3.000 de lei pentru panouri nepresurizate.

Cei interesați pot consulta site-ul Administrației Fondului de Mediu – afm.ro.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *