Pentru că avem multe de spus!

.

Recea, Şercaia şi Ucea – comunele care pot primi bani pentru instalarea panourilor fotovoltaice la case izolate


Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a lansat pentru prima dată programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice.panouri fotovoltaice

În judeţul Braşov sunt 9 comune în care au fost identificate locuinţe izolate în acest prim an de funcţionare a programului. 3 dintre aceste sunt în Ţara Făgăraşului: Recea, Şercaia şi Ucea. În comuna Recea se pot finanţa 8 locuinţe din satul Berivoi, în comuna Şercaia 6 locuinţe din sediul de comună, în comuna Ucea o locuinţă din Ucea de Jos.

Banii sunt accesaţi de către primării şi se acordă maxim 25.000 de lei pentru instalarea panourilor fotovoltaice pentru o singură locuinţă. Condiţia este ca locuinţa în cauză să se afle la o distanţă mai mare de 2 km de reţeaua de distribuţie electrică.

foto: Gazeta de Botoşani

foto: Gazeta de Botoşani

Primăriile pot depune cererile în perioada 10 aprilie 2019 – 10 iulie 2019. Acestea se depun la Consiliul Judeţean Braşov, iar de acolo se trimit la AFM.

Finanţarea este nerambursabilă şi este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile. Finanţarea se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului. Cu aceşti bani se achiziţionează şi se instalează sistemele fotovoltaice.

Primăria poate depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile izolate.

Pentru fiecare gospodărie se poate obţine finanţare o singură dată.

În judeşul Braşov se pot instala sisteme fotovoltaice pentru maxim 295 de locuinţe izolate. În total, 7.375.000 lei sunt alocați județului Brasov, în această prima sesiune de finanțare.







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.