Recensământ rutier în județele din centrul țării, inclusiv în județul Brașov. DRDP Brașov anunță peste 130 de puncte de monitorizare


  • Recensământul General de Circulație Rutieră a început la nivel național, inclusiv în județele din centrul țării aflate în administrarea DRDP Brașov.
  • Acțiunea are rolul de a colecta date esențiale despre trafic, care vor sta la baza viitoarelor investiții în infrastructura rutieră.

Potrivit reprezentanților DRDP Brașov, procesul se desfășoară atât prin sisteme automate de monitorizare, cât și prin înregistrări manuale realizate în puncte stabilite strategic. În total, au fost amenajate peste 130 de posturi de recenzare în cele cinci județe din regiune.

Recensământul General de Circulație Rutieră se realizează o dată la 5 ani de către CNAIR SA, prin intermediul CESTRIN, pentru determinarea intensității și compoziției traficului, actualizarea cererii de transport și fundamentarea investițiilor în infrastructură”, au transmis reprezentanții instituției.

Datele vor fi colectate pe tot parcursul anului, în zile lucrătoare, în weekend și în perioadele cu trafic intens, pentru a reflecta cât mai fidel variațiile de circulație. Reprezentanții DRDP Brașov precizează că acțiunea nu afectează traficul rutier, deoarece nu implică oprirea vehiculelor, iar echipele sunt amplasate în afara carosabilului. Rezultatele vor fi centralizate și utilizate pentru actualizarea bazelor de date tehnice și pentru planificarea lucrărilor viitoare în domeniul infrastructurii rutiere.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.