S-a agravat starea de sănătate a lui Ion Iliescu


 

Apar noi detalii legate de starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Potrivit echipei medicale de la Spitalul SRI, fostul șef de stat a fost supus unei noi intervenții chirurgicale.

Conform primelor informații, problemele medicale ale fostului președinte s-au agravat în ultimele ore. Astfel, medicii au intervenit de urgență și au decis ca acesta să treacă printr-o nouă procedură medicală, în urma căreia i-au fost eliberate căile respiratorii.

În informarea transmisă la începutul acestei săptămâni, medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” au precizat că fostul șef de stat rămâne internat în secția de terapie intensivă, după ce a diagnosticat cu o afecțiune oncologică pulmonară.

Acum, medicii de la Spitalul SRI au anunțat că Ion Iliescu are dificultăți respiratorii.

În ultimii ani, fostul președinte a evitat aparițiile publice, alegând să comunice rar și exclusiv prin blogul său personal. Cea mai recentă postare, publicat pe 19 mai 2025, a fost o felicitare adresată lui Nicușor Dan pentru alegerea în funcția de președinte, în care a evidențiat dorința cetățenilor pentru o conducere orientată spre viitor.

 

PUBLICITATE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.