S-a redeschis piața din 13 Decembrie. De acum Făgărașul are și o piață ,,mică”


Făgărașul va avea și o piață ,,mică”. Asta, după ce a fost reamenajată piața din cartierul 13 Decembrie. Deja comercianții au închiriat tarabele de acolo și s-au pus pe vânzare.

,,Am reamenajat piața din 13 Decembrie, încă nu este gata, mai avem unele lucruri de făcut. Am acoperit-o și am împrejmuit-o în spate. La cele 3 mese avem deja comercianți, una dintre mese este împărțită de două-trei doamne din oraș care au grădini mici de zarzavat, mai este un producător din comuna Viștea și o societate comercială.”, a declarat Tiberiu Drăgoi, șeful piețelor.

Câteva ore pe zi este activitate la tarabele din piața ,,mică”. Făgărășenii din cartierul 13 Decembrie se bucură că pot găsi aproape de casă cele necesare.

În total, în cele două piețe activează între 100 și 150 de comercianți, în funcție de zi și de anotimp. Prețurile pentru închirierea tarabelor sunt stabilite printr-o Hotărâre de Consiliu Local (nr. 45/martie 2022) și sunt următoarele: 10 lei/zi/mp pentru abonamente și 13 lei/zi/mp pentru plata cu ziua.

În piața mare sunt așteptați brazii pentru Crăciun. ,,Am primit până acum 4 cereri de la comercianți locali de brazi de Crăciun. Așteptăm autorizațiile lor și estimăm că vom avea brazi în piață de pe la jumătatea lunii decembrie.”, a precizat Tiberiu Drăgoi.

(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.