Pentru că avem multe de spus!

.

S-au găsit 11 voluntari pentru centrele de plasament din Făgăraş, Rupea şi Dacia


Asociaţia ,,Ajungem Mari”, cea care se ocupă de găsirea de voluntari pentru copiii din centrele de plasament, a organizat la Făgăraş, cu câteva zile în urmă, trainingul pentru noii voluntari. Aceştia vor opta pentru unul dintre centrele de plasament din Făgăraş, Rupea şi Dacia şi vor merge să petreacă benevol, în fiecare săptămână, câte două-trei ore cu copiii de aceste centre.

foto: Ajungem Mari Braşov

Printre centrele de plasament care aveau nevoie de astfel de oameni se numără şi Centrul ,,Floare de colţ” din Făgăraş. Aici exista deja, de ceva timp, o grupă formată din trei făgărăşence voluntare, respectiv Ondine Krempels, Cristina Rădoiu şi Corina Burlea. Însă, cu toate eforturile lor, copiii (fiind cu nevoi speciale) tot ar mai avea nevoie şi de alţi astfel de prieteni cu care să îşi petreacă timpul.

În urma unui apel făcut de ONG-ul ,,Ajungem Mari”, s-au mai înscris pentru acţiuni de voluntariat încă 25 de persoane.

,,În 22 februarie s-a organizat la Casa de Cultură un training pentru persoanele care vor face voluntariat cu copiii instituţionalizaţi. Din cei 25 de oameni înscrişi, ştiu că s-au prezentat la training 11 persoane. Cele mai multe sunt fete, dar printre acestea se numără şi 3 bărbaţi. Noii voluntari vor opta pentru centrul de plasament unde vor să meargă. Vor semna un contract de voluntariat şi cred că vor începe munca alături de copii undeva pe la finalul lunii martie”, a explicat Ondine Krempels, cea care deja îşi dedică o parte din timpul liber copiilor de la Centrul ,,Floare de colţ”.

Contractul de voluntariat se semnează pe o perioadă de 8 luni şi durează până în luna noiembrie. Acesta presupune ca voluntarul să meargă o dată pe săptămână la centrul pentru care a optat şi să desfăşoare tot felul de activităţi educativ-recreative cu copiii şi tinerii fără de părinţi.

Spre exemplu, Ondine, Cristina şi Corina merg în fiecare miercuri la ,,Floare de colţ”, de la 17.00 la 19.00. La acest centru sunt 18 fete şi 18 băieţi cu vârste de la 7 ani şi la 20 de ani.

În viaţa de zi cu zi, Ondine este consilier juridic, Cristina este inginer, iar Corina este antreprenor. Toate îşi găsesc puţin timp liber pentru a le fi aproape copiilor pe care destinul i-a defavorizat (VEZI AICI – CLICK).

În scurt timp, aşadar, numărul voluntarilor va creşte şi, odată cu el, şi bucuria copiilor şi tinerilor pe care îi creşte statul.

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.