Sala de sport din satul Copăcel a intrat pe lista sinteză a Companiei Naţionale de Investiţii


O veste intermediară bună pentru autorităţile locale din comuna Hârseni şi în special pentru locuitorii satului Copăcel!

La începutul anului, primarul Daniel Dâmboiu anunţa că vrea să îmbunătăţească infrastructura şcoală din comună, iar unul dintre proiectele sale se refera la ridicarea unei săli de sport în satul Copăcel.

,,Dorinţa noastră este să facem o sală de sport în localitatea Copăcel. O vom ridica de la zero și va fi lângă terenul de sport. Am depus în acest sens primele documente la Compania Naţională de Investiţii (CNI), entitatea care ne va finanţa sala. Ne-au cerut doar documente preliminare, cum ar fi documentaţia care atestă dreptul de proprietate al comunei pe acel teren şi cererea de finanţare. În urmă cu puţin timp am primit o adresă de la CNI că ne aflăm pe lista sinteză”, a explicat primarul Daniel Dâmboiu.

Daniel Dâmboiu – primar Hârseni

Introducerea pe lista sinteză reprezintă etapa preliminară privind promovarea proiectului spre finanţare. Date specifice cu privire la valoare investiţiei, durata de realizare etc. nu pot fi cunoscute decât după aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi finalizarea procedurilor de achiziţie publică pentru fiecare obiectiv în parte.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.