Salco Serv și Poliția Locală verifică zonele în care sunt abandonate deșeuri. Au fost identificate persoane fără contract de salubritate


  • Salco Serv și Poliția Locală Făgăraș continuă controalele în cartierele în care apar frecvent depozitări necorespunzătoare de deșeuri.
  • În zonele Vasile Alecsandri și Trandafirilor au fost constatate mai multe nereguli, iar verificările vor continua pe tot parcursul săptămânii.

„În cadrul verificărilor efectuate în zona Vasile Alecsandri, au fost identificate persoane care au abandonat deșeuri și care nu dețin contract valabil pentru serviciul de salubritate. De asemenea, în zona Trandafirilor au fost constatate situații în care deșeurile menajere provenite din gospodării au fost abandonate în apropierea și la coșurile stradale. Aceste recipiente sunt destinate deșeurilor de mici dimensiuni generate de trecători, nu sacilor cu deșeuri menajere. Acțiunile de verificare vor continua pe parcursul întregii săptămâni, iar persoanele identificate vor fi supuse măsurilor prevăzute de regulamentul în vigoare. Dincolo de componenta de control, obiectivul nostru principal rămâne însă prevenția și responsabilizarea. Îi încurajăm pe cetățeni să utilizeze spațiile special amenajate pentru colectarea deșeurilor și să folosească eco-insulele conform destinației lor. O eco-insulă utilizată corect, împreună cu respectarea regulilor de depozitare, contribuie direct la menținerea curățeniei în cartiere și la îmbunătățirea calității mediului urban. Totodată, îi rugăm pe cetățenii care nu dețin contract pentru serviciul de salubritate să se adreseze S.C. SALCO SERV S.A. pentru reglementarea situației”, spun reprezentanții Salco Serv.

Reprezentanții operatorului de salubritate îi îndeamnă pe făgărășeni să semnaleze eventualele defecțiuni sau blocaje ale eco-insulelor la numărul de telefon 0769 070 348.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.