Salvamont Brașov atrage atenția turiștilor: echipament de iarnă obligatoriu pe traseele montane


De azi dimineață ninge în mai multe zone din țară, printre care Transfăgărășan și Transalpina, iar condițiile de iarnă se resimt deja la altitudini mari. În acest context, reprezentanții Serviciului Județean Salvamont Brașov transmit o serie de recomandări pentru turiști.

Aceștia subliniază că drumețiile trebuie făcute doar pe trasee marcate și cu echipament adecvat sezonului rece, pentru a preveni situațiile de risc.

Pentru traseele montane situate la altitudini mai mari de 1500 de metri este necesară o pregătire riguroasă. Aceasta include echipamente împotriva frigului și vântului, dar și mijloace de orientare și sprijin logistic”, transmit salvatorii montani.

Echipamentul de bază pentru drumețiile din această perioadă trebuie să conțină îmbrăcăminte în straturi, lanternă frontală, alimente ușor de transportat, apă, ceai cald și dispozitive de comunicații cu surse de energie de rezervă. Totodată, traseul planificat trebuie comunicat în prealabil unui membru al familiei sau unei persoane apropiate, împreună cu ora estimată de întoarcere.

Este esențial să fie verificată prognoza meteo înainte de plecare, iar ritmul de mers să fie adaptat capacității fizice proprii. În cazul în care condițiile se deteriorează, recomandăm oprirea sau schimbarea planului”, mai arată reprezentanții Salvamont Brașov.

Aceștia îi îndeamnă pe turiști să își verifice atent echipamentul și să instaleze aplicațiile Apel 112 și Salvamont, care pot facilita accesul rapid la ajutor specializat.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.