Sâmbătă, localnicii din Râușor și Ileni, așteptați la curățenia de primăvară


Sâmbătă, 5 aprilie, lcalnicii din satele Râușor și Ileni, comuna Mândra, sunt așteptați la curățenia de primăvară.

Administrația comunei Mândra invită localnicii din satele Râușor și Ileni, sâmbătă, 5 aprilie, la o zi de curățenie generală. Întâlnirea va avea loc la ora 09.00. În Râușor, oamenii se vor strânge la pod, iar în Ileni, la pod la greblea.

,,Pentru a veni în sprijinul celor care au de aruncat resturile vegetale, vom stabili câte un loc special, în fiecare sat, unde se vor putea depozita acestea. În plus, vom organiza și o colectare a acestora, la o dată pe care o vom anunța în curând. Pentru deșeurile voluminoase, singura soluție legală, la acest moment, este solicitare către firma COMPREST, contra cost. Mulțumim tuturor celor care respectă legislația în vigoare și dau dovadă de simț civic, în raport cu domeniul public și comunitatea din care fac parte”, a menționat primarul Morar.

Emil Morar, primar comuna Mândra

Zilele trecute, edilul comunei Mândra, Emil Morar, a subliniat importanța aruncării deșeurilor de orice fel doar în spațiile special amenajate. Și a adus în discuție amenzile și sancțiunile care se pot da celor care aruncă la întâmplare. Mai ales că și sistemul de supraveghere video a fost pus în funcțiune în toată comuna.

,,Dragi locuitori ai comunei Mândra, vă informăm că, în urma montării sistemului de supraveghere video, din comună, identificăm, zilnic, “gospodari” care aruncă, la marginea satelor, pe domeniul public, remorci întregi, care sau cărucioare cu deșeuri dintre cele mai diverse: de la cauciucuri și frigidere, la saci cu haine, gunoaie menajere, canapele uzate sau vase de WC. Vă atragem atenția că, începând cu data de 2 aprilie, oricine va fi surprins că aruncă gunoaie pe câmpuri sau canalele din extravilan, la intrarea “în Șantier”, în parcurile publice, pe lângă biserici, pe marginea râurilor din localități sau oriunde altundeva, pe domeniul public, va fi sancționat, fără excepție, cu amenzi cuprinse între 1000 și 2000 de lei (conform HCL 24/ 25 05. 2020)”.

Sâmbăta viitoare, 12 aprilie, localnicii din Mândra, Toderița și Șona sunt invitați să participa la o zi de curățenie generală prin comunitățile în care trăiesc.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.