Pentru că avem multe de spus!

.

Șantier oprit temporar


Lucrările la noul sediu al Consiliului Local Sâmbăta de Sus au fost suspendate, anunță autoritățile locale, pentru o scurtă perioadă de timp. 40% din lucrare s-a realizat până la această oră.

,,Pentru o scurtă perioadă, activitatea de la noul sediu al Consiliului Local Sâmbăta de Sus a fost suspendată. Lucrările au înaintat timp de aproape două luni de la izbucnirea pandemiei, dar contructorul a luat în cele din urmă decizia de a le suspenda temporar, cu atât mai mult cu cât nici vremea n-a ajutat în ultimele zile. La redeschiderea șantierului, va fi turnată placa de beton”, a anunțat edilul comunei, Vasile Andreaș.

Noul sediu se află la circa 100 de metri de cel vechi.

Clădirea va fi compusă din parter, etaj și mansardă, iar pentru încălzire va fi montată o centrală pe gaz.

Pe locul unde va fi mutată Primăria s-au aflat pe vremea regimului comunist un magazin cooperatist şi o cârciumă. Terenul şi clădirea au fost cumpărate de autorităţile locale cu mai bine de trei ani în urmă de la Cooperativa de Consum Voila, contra sumei de 22.000 de euro.

Lucrările de modernizare, extindere, reabilitate și dotare sediu al Consiliului Local Sambata de Sus sunt în sumă de 446.000 de euro. Banii vin prin programul PNDL 2, al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.







One thought on “Șantier oprit temporar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.