Săptămâna Albă a început: credincioșii renunță la carne și se pregătesc pentru Postul Paștelui


Credincioșii ortodocși au intrat de astăzi în Săptămâna Albă, perioada de tranziție către Postul Paștelui, care va începe luni, 23 februarie. Timp de șapte zile, alimentația se schimbă: carnea este exclusă, însă sunt permise produsele lactate, ouăle și, în zilele de miercuri și vineri, peștele.

Potrivit tradiției, această săptămână are un rol dublu: pregătire trupească pentru postul aspru ce urmează și introducere treptată în atmosfera liturgică specifică perioadei pascale.

Profesorul de teologie Lucian Farcașiu explică faptul că denumirea de Săptămâna Albă are rădăcini simbolice profunde. Albul laptelui, al brânzei și al ouălor trimite la „haina luminoasă” a postului, dar și la starea paradisiacă a omului înainte de cădere, când nu consuma carne.

„Această perioadă este un chip al reîntoarcerii la starea din Rai, dar și un chip al viețuirii în Împărăția lui Dumnezeu”, arată profesorul. În același timp, dezlegările alimentare din aceste zile au și un scop practic: întărirea trupului înaintea celor 40 de zile de post și rugăciune.

Biserica, subliniază Farcașiu, acționează cu discernământ, având grijă ca credincioșii să fie pregătiți nu doar duhovnicește, ci și fizic pentru perioada de postire ce urmează.

Postul Paștelui, cel mai lung și mai aspru din calendarul ortodox, va începe luni, 23 februarie, și îi va conduce pe credincioși spre sărbătoarea Învierii Domnului.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.