Scandal, duminică seara, pe strada Plopului din Combinat


Un tânăr de 21 de ani din cartierul Combinat a fost reținut duminică seara de polițiști, după ce, băut fiind, a aruncat cu pietre în mai multe mașini parcate și și-ar fi amenințat fosta concubină și pe mama acesteia.

Tânărul, potrivit oamenilor legii, ar fi manifestat un comportament violent și față de locatari ai blocurilor vecine. Aceștia din urmă au încercat să îl oprească pe tânăr și l-au lovit la nivelul membrelor superioare.

„La data de 26 aprilie 2020, în jurul orei 19.30, Poliția Municipiului Făgăraș a fost sesizată prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul că pe str. Plopului din mun. Făgăraș o persoană de sex masculin se manifestă violent și provoacă avarii autoturismelor parcate prin aruncarea cu pietre în acestea. Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au depistat și identificat persoana ca fiind un bărbat, în vârstă de 21 ani din mun. Făgăraș, jud. Brașov, care pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii, ar fi devenit violent și le-ar fi fi amenințat cu acte de violență pe fosta sa concubină și pe mama acesteia. Ulterior, bărbatul ar fi adoptat un comportament recalcitrant față de locatarii imobilului, care observând incidentul, au intervenit pentru aplanarea acestuia, unul dintre aceștia fiind lovit la nivelul membrelor superioare de către tânăr. Totodată, cel în cauză ar fi distrus geamurile a două autoturisme parcate în zonă“, a informat agent de poliție Nadia Olaru, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.

În urma probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “amenințarea”, “lovirea sau alte violențe”, “distrugere” (două fapte) și “tulburarea ordinii și liniștii publice”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.