Se schimbă vremea înaintea Crăciunului. Temperaturile scad și în mai multe zone din țară va ninge


Ne putem aștepta la o schimbare semnificativă a vremii în perioada Crăciunului. Meteorologii de la ANM anunță scăderi importante ale temperaturilor și ninsori în mai multe regiuni ale țării în Ajunul Crăciunului.

Fenomenele meteorologice vor fi resimțite mai ales în Moldova și în zonele de munte, dar precipitații sub formă de ninsoare sau lapoviță sunt așteptate și în alte zone.

 

Conform specialiștilor ANM, în perioada 24-25 decembrie 2025, în Moldova și în zona de munte se va depune un strat consistent de zăpadă. „În Carpații Meridionali va ninge cu 15-20 l/mp și sunt așteptate cele mai mari cantități de zăpadă”, se arată în comunicatul ANM. În aceeași perioadă, în noaptea de 24 spre 25 decembrie, în Transilvania, Muntenia, Oltenia și Dobrogea se vor înregistra ploi care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, potrivit prognozei actualizate.

Meteorologii explică faptul că evoluția vremii este determinată de combinația dintre anticiclonul azoric și ciclonul mediteranean.

„Așadar, în zilele următoare, România se va afla la zona de contact dintre anticiclonul azoric (M), ce va determina, pe partea sa posterioară, transportul unui aer rece, polar dinspre Câmpia Rusă … și vastul ciclon mediteranean (D), ce va aduce, pe partea sa de avans, aer cald și umed și implicit o extindere a precipitațiilor în intervalul 24 decembrie ora 08:00 – 25 decembrie ora 08:00, în mare parte din țara noastră”, au transmis meteorologii ANM.

Capitala va avea parte de vreme închisă în Ajunul Crăciunului, cu ploi temporare care se vor transforma treptat în ninsoare pe parcursul nopții.„Vremea se va schimba și în București. Conform rulării modelelor din dimineața zilei de 21 decembrie 2025, miercuri 24 decembrie, vremea va fi închisă și temporar va ploua. În cursul nopții de 24/25 decembrie ploaia se va transforma treptat în ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări (rafale în general de 45…50 km/h) în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -2…-1 grad”, precizează ANM.

 

(Viorica Ștefan)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.