Şerban Todorică îşi pierde mandatul la CJ Braşov. Funcţia de vicepreşedinte încetează de la 1 mai


  • Liberalul Şerban Todorică nu mai este, începând cu 1 mai 2026, consilier judeţean şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, după ce a fost în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul mai mult de şase luni consecutiv.
  • Proiectul privind încetarea de drept a mandatului va fi supus votului în şedinţa plenului CJ Braşov din 7 mai.

Tudorică Șerban, președinte CJ Brașov

Mandatul lui Şerban Todorică încetează înainte de termen, potrivit unui proiect de hotărâre inclus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean Braşov programată joi, 7 mai, scriu colegii de la bzb.ro. Conform documentului, alesul judeţean nu şi-a putut exercita atribuţiile pe o perioadă mai mare de şase luni consecutive, situaţie care atrage încetarea de drept a mandatului, potrivit legislaţiei în vigoare. Data la care sunt îndeplinite condiţiile legale pentru încetarea mandatului este 1 mai 2026. În motivarea proiectului se arată că, la 30 octombrie 2025, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov a dispus măsura controlului judiciar faţă de Todorică, pentru 60 de zile. Printre obligaţiile impuse s-au numărat interdicţia de a se deplasa la sediul Consiliului Judeţean Braşov şi de a exercita activităţile de vicepreşedinte al instituţiei.

Aceste măsuri au fost menţinute ulterior prin încheieri succesive ale instanţelor, astfel încât Şerban Todorică nu şi-a exercitat mandatul de consilier judeţean şi vicepreşedinte pentru mai mult de şase luni consecutive.

Şerban Todorică a fost trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, legat de numirea a două persoane în Consiliul de Administraţie al Companiei Apa Braşov. Procurorii susţin că acesta ar fi viciat procedura de numire a lui Liviu Cocoş şi Florentina Carmen Ţop Ferghete în CA-ul societăţii.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.