Şercaia are un pod vechi de peste 100 de ani. Ce se va întâmpla cu el


Toţi localnicii din Şercaia s-au născut după ce acest pod a fost construit. Nimeni nu îşi mai aminteşte cum arăta trecerea peste Pârâul Şinca înainte de existenţa podului de fier.

Oamenii îl cunosc sub denumirea de ,,podul de fier de peste vale. Este un pod cu arcade metalice construit de austrieci cu peste un secol în urmă.

,,La finalul primului meu mandat, undeva prin 2008, ne-a sosit la Primărie o adresă din Austria, în care se arăta că au trecut 100 de ani de la realizarea podului şi că acesta a ieşit din garanţie. Podul este utilizabil în prezent, dar nu mai prezintă condiţii de rezistenţă şi pe viitor. Ce am făcut eu la acest pod de când sunt primar sunt acele lucrări realizate în anul 2005, adică un prag de fund, menit să menţină fundul albiei la acelaşi nivel şi să nu mai zboare pietrişul de la piciorul podului, precum şi intervenţiile de anul acesta, când a fost adăugat un nou strat de asfalt”, a arătat edilul Cristinel Paltin.

Podul se află pe un drum judeţean şi intră, deci, în grija Consiliului Judeţean Braşov, care caută soluţii, împreună cu autorităţile locale, să facă trecerea peste părău mai sigură.

Cristinel Paltin – primar comuna Șercaia

,,Va fi organizată o întâlnire cu reprezentanţi ai forului judeţean, cu proiectantul, cu autoritatea locală etc. Deja au început să se facă expertize la acest pod. La vremea la care a fost construit, s-a utilizat fier cu mult carbon. Această tehnică nu mai există astăzi şi nici nu permite sudură pentru îmbunătăţirea lui. Sătenii de peste vale s-au exprimat categoric să nu îl dărâmăm, să fie făcut unul nou pe altă fundaţie. Soluţiile, cel puţin la nivel de teorie, ar fi două: fie să facem unul nou în aval de podul de fier, pentru că în amonte avem o staţie de pompare, fie să construim altul de la zero fix pe amplasamentul acestuia, cu o lăţime de 12 metri şi cu trotuare de 1,5 metri pe ambele părţi. Dacă se va decide construcţia în aval a unui pod nou, cel vechi ar putea fi trecut în administrarea comunei Şercaia şi ne-am îngriji noi de el, practic l-am lua de pe capul autorităţilor judeţene. Ar putea rămâne doar pentru traficul pietonal. Deocamdată, până nu se va termina expertizarea lui şi până nu vom avea discuţii cu autorităţile judeţene şi cu proiectantul, nu ne putem pronunţa asupra soluţiei finale”, a declarat primarul Cristinel Paltin.

(Cristina Cornilă)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.