Pentru că avem multe de spus!

.

Serviciul de transport local va avea sediul în clădirea ADP


Primăria Făgăraş a anunţat că, începând cu data de 1 februarie 2020, Serviciul de Transport Public Local al Municipiului Făgăraș va avea sediul pe strada Cetatii, nr. 40 C. Este imobilul în care funcţionează Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat (ADP).

Reamintim că, până la achiziţionarea de noi autobuze electrice printr-un proiect cu fonduri europene, în municipiul Făgăraş circulă autobuze second-hand, cumpărate de municipalitate în anul 2019. Activitatea celor la mâna a doua va fi una temporară, căci Primăria îşi doreşte să cumpere 10 autobuze electrice şi să facă lucrări de infrastructură pentru acestea, în valoare totală de 10 milioane de euro.

În vara anului trecut la Făgăraş s-a înfiinţat serviciul local de transport în comun şi s-a votat o organigramă pentru acesta. Consilierii locali au votat atunci ca preţul unui bilet să fie de 2 lei. Biletul se achiziționează de la șofer la urcarea în autobuz. De subvenţii la abonamente beneficiază pensionarii, elevii, preşcolarii, persoanele cu handicap, donatorii de sânge şi  cei care au fost persecutaţi politic.

Subvenții:

Pensionari: 

  • pensie de maxim 800 lei/lună – abonament gratuit;
  • pensie cuprinsă între 801 – 1.000 lei/lună – reducere abonament cu 75%;
  • pensie cuprinsă între 1.001 și 1.200 lei/lună – reducere abonament 50%.

Elevii din învățământul preuniversitar – abonament gratuit pe tot anul până la împlinirea vîrstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor.

Preșcolarii cu vârste cuprinse între 5-7 ani au transport gratuit pe tot parcursul anului.

Persoane care au fost persecutate politic beneficiază de abonament gratuit în conformitate cu Legea nr. 118/1995.

Văduvele și veteranii de război au abonament gratuit în conformitate cu Legea nr. 44/1994.

Persoanele cu handicap și însoțitorii acestora au abonament gratuit în conformitate cu Legea 448/2006.

Donatorii de sânge – abonament gratuit în conformitate cu Legea nr. 4/1995.







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.