Și anul acesta la Făgăraș se va desfășura Festivalul Cetelor de Feciori


Festivalul Cetelor de Feciori din Ţara Făgăraşului a ajuns anul acesta la ediția a XVI-a.
O tradiție care se repetă de 16 ani la Făgăraș v avea loc de ziua Sfântului Ion, la Catedrala Ortodoxă din municipiu, cea care poartă hramul Sfântului Ioan Botezătorul. În fiecare an, în această zi, cetele de feciori din toată Țara Făgărașului se adună pentru un ultim colind, dar și pentru o impresionantă paradă a costumului popular.

Anul trecut, de exemplu, prezente la eveniment au fost 30 de cete din Țara Făgărașului (feciori care sunt însoțiți de fetele din sat). Timp de doi ani înainte a fost o pauză generată de pandemie.

În Ţara Făgăraşului, obiceiurile şi tradiţiile din perioada sărbătorilor de iarnă sunt păstrate din moşi-strămoşi. Cel mai cunoscut obicei popular este Ceata de feciori, considerat a fi cel mai vechi şi bine păstrat obicei din zonă, atestat documentar în anul 1765.

Duminică 7 ianuarie 2024, începând cu ora 10:00, făgărășenii sunt așteptați la Catedrala ,,Sf. Ioan Botezătorul”, pentru a asculta colindatul cetelor din Țata Făgărașului.
Ulterior, va avea loc și o paradă a cetelor, începând cu ora 12:00, pe promenada din fața Cetății Făgăraș.
Ceata de Feciori se constituie în seara de Sfântul Nicolae şi se desface la Sfântul Ioan, prilej cu care în oraşul nostru se organizează Festivalul Cetelor de Feciori din Ţara Făgăraşului. Această manifestare încheie practic seria de obiceiuri şi tradiţii specifice perioadei sărbătorilor de iarnă. Sărbătoarea adună anual peste 30 de cete, însoţite de regulă de primarul sau preotul din localitate. În această zi flăcăii sunt îmbrăcaţi în straie populare, accesorizate cu căciula cu vâstră şi banda tricoloră. Le au la braţ pe fetele cu care au intrat în ceată, şi ele purtătoare de costume tradiţionale.
Foto: arhivă




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.