Sighișoara devine tărâmul magiei și al legendelor: prima ediție a festivalului „Halloween în Cetate” promite un spectacol unic de lumini și mister


Cetatea medievală a Sighișoarei se pregătește să trăiască, timp de trei zile, un eveniment cum nu a mai fost vreodată: prima ediție a Festivalului „Halloween în Cetate”, care va transforma, între 31 octombrie și 2 noiembrie 2025, orașul lui Vlad Țepeș într-un tărâm al legendelor, luminilor și personajelor fantastice.

Organizat de Asociația Antreprenorilor Locali din Sighișoara, cu sprijinul Primăriei municipiului, festivalul aduce în premieră un spectacol impresionant de video mapping pe clădirile istorice ale cetății – unele dintre cele mai frumoase din Europa.

Fațadele medievale vor prinde viață prin jocuri de lumini, umbre și proiecții vizuale spectaculoase, inspirate din legendele Transilvaniei. Atmosfera va fi completată de parade de personaje fantastice, momente de magie și acrobație, dar și animații stradale care vor transforma fiecare colț al cetății într-o scenă de poveste.

Pentru cei mici, organizatorii au pregătit „Kids Land”, o zonă special dedicată copiilor, cu ateliere creative, tobogane gonflabile, trasee cu obstacole și spectacole tematice – toate cu acces gratuit. De asemenea, vizitatorii vor putea participa la tururi ghidate gratuite prin cele mai importante obiective ale cetății: Turnul cu Ceas, Casa Vlad Dracul și Scara Acoperită, unde ghizii locali vor spune povești despre cavaleri, alchimiști și spirite medievale.

Seara, distracția continuă pe scena principală din cetate:

Vineri și sâmbătă, concerte și dans alături de White Mahala și Cooperativa 9;
Duminică, trupa Direcția 5 va închide festivalul cu un concert special sub cerul luminat de proiecții magice.

Cei care vor o experiență mai intensă pot participa la Balul Vampirilor, organizat la clubul Vintage, unde petrecerile tematice și DJ-ii vor menține atmosfera de Halloween până dimineața.

Toate activitățile – de la concerte și spectacole, până la tururi ghidate și zona pentru copii – sunt cu acces liber.

Astfel, între 31 octombrie și 2 noiembrie, Sighișoara devine capitala magiei și a legendelor din Transilvania, invitând turiștii din țară și din străinătate la un weekend de neuitat în inima cetății medievale.

(CRISTINA CORNILĂ)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.