Simpozion internațional la Școala Gimnazială ,,Ovid Densușianu”


Vineri, 9.05 a.c., s-a desfășurat, în Sala Tronului din incinta Cetății Făgăraș, Simpozionul Internațional ,,Școala, a doua familie”, organizat de Școala Gimnazială ,,Ovid Densusianu” Făgăraș în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Primăria Municipiului Făgăraș, Muzeul Țării Făgărașului ,,Valer Literat” și Casa Corpului Didactic Brașov.

Evenimentul a început la ora 9.00 și s-a încheiat în jurul orei 14.00.

A doua parte a sesiunii a continuat în incinta Școlii Gimnaziale ,,Ovid Densusianu” (Nr. 2) cu o serie de referate și conferințe ale cadrelor didactice.

Evenimentul, aflat la cea de-a XI-a ediție, s-a încheiat cu un frumos schimb de dialoguri și experiențe între cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale ,,Ovid Densusianu” și cele de la Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din localitatea Ungheni (Republica Moldova), printre care directorul Petru Langa, directorii adjuncți Veronica Rotari și Irina Munteanu împreună cu alte 15 cadre didactice care au participat la simpozion.

Deschiderea festivă a început la ora 9.00 cu primirea invitaților, continuând cu un moment muzical excepțional dăruit de elevii claselor de muzică împreună cu profesorii lor, după care s-a trecut la o scurtă prezentare a școlii și un inedit joc pe kahoot din care participanții au învățat date prețioase din istoria școlii: 1926 a fost anul în care a fost înființată școala, iar în 1934 instituția dispunea de 2 săli de clasă, în anul 1980  circa 1200 de elevi învățau la școala noastră.

Un alt moment inedit a fost prezentarea imnului Școlii Gimnaziale ,,Ovid Densusianu” cântat de eleva Adelina Zosim.

Secțiunea I a Simpozionului a constat din activități creative bazate pe digitalizare și colaborare, menite să creeze un mediu incluziv și participativ în școală și dincolo de ea.

Secțiunea II s-a bazat pe metode și tehnici eficiente de formare la elevi a unei conduite empatice față de semeni și responsabile față de mediu.

Secțiunea a III-a a pus accent pe ateliere de creație- handmade și pictură, bucurie în mișcare.

,,Școala și familia sunt două inimi care bat în același timp pentru binele copiilor. Primul pilon este familia unde se învață curajul. La secțiunile simpozionului au participat peste 120 de cadre didactice. Școala și familia sunt funcțiile prin care formăm elevii”, a spus Iuliana Aldea, directoarea Școlii Gimnaziale ,,Ovid Densusianu” din Făgăraș.

(Prof. Ștefan BOTORAN)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.