Sistemul Garanție-Returnare intră în vigoare de astăzi. Se aplică garanția de 50 de bani


Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) devine funcţional în România, începând de joi, ocazie cu care ţara noastră va deţine al doilea cel mai mare sistem de acest fel din Europa, după Germania, din punct de vedere al numărului de ambalaje procesate.


Practic, din 30 noiembrie 2023, românii care vor plăti o garanţie de 50 de bani atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant, pot să returneze ambalajul la unul dintre punctele de returnare organizate de către comercianţi, ocazie cu care va primi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionaţi de prezentarea bonului fiscal.

Un detaliu important este şi faptul că ambalajele purtătoare de garanţie vor intra pe piaţă gradual, fiind vorba de o perioadă tranzitorie până la epuizarea stocurilor de produse existente deja la raft. Astfel, produsele în ambalaje non-SGR, care se află, deja, în stocul producătorilor sau al comercianţilor, mai pot fi comercializate până la data de 30 iunie 2024. Începând din 1 iulie 2024, nu se vor mai putea introduce pe piaţă produse care intră sub incidenţa SGR, fără să fie inscripţionate cu logoul şi codul de bare specific.

În acelaşi timp, administratorul SGR, societatea RetuRO, atrage atenţia că recuperarea garanţiei va fi valabilă, după data de 30 noiembrie, doar pentru ambalajele cu sigla “Ambalaj cu garanţie”, deci nu şi în cazul ambalajelor existente, la ora actuală, în stocul comercianţilor.
Pentru a fi returnate, ambalajele să fie intacte, nedegradate şi nedeformate, respectiv să nu fie sparte, turtite sau presate, pentru ca acestea să poată fi scanate după formă şi dimensiuni de automatele de colectare sau de echipamentele de numărare şi sortare. În plus, recipientele trebuie să fie golite de conţinut, deoarece orice cantitate de lichid care rămâne în acestea le afectează greutatea şi există posibilitatea să fie refuzate de echipamentele automate, atunci când sunt scanate şi cântărite.



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.