Șofer cercetat penal după ce ar fi vrut să dea bani polițiștilor pe drumul dintre Ucea de Jos și Ucea de Sus


  • Un bărbat de 60 de ani este cercetat penal pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere 100 de lei unui echipaj de poliție din Victoria, imediat după ce a fost sancționat pentru depășirea vitezei legale.
  • Incidentul a avut loc pe 4 septembrie, pe DJ 105C, drumul județean care face legătura între localitatea Ucea de Jos, din DN 1, și intersecția cu Ucea de Sus.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria au oprit în trafic, la data de 4 septembrie, în jurul orei 12.30, un conducător auto în vârstă de 60 de ani. Acesta a fost sancționat contravențional pentru încălcarea regimului legal de viteză. Potrivit polițiștilor, imediat după aplicarea sancțiunii, bărbatul le-ar fi oferit suma de 100 de lei, drept „mulțumire” pentru amenda primită.

Echipajul a sesizat imediat situația, iar la fața locului s-a deplasat o echipă operativă formată din polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Brașov. „Date fiind cele semnalate imediat de echipajul de poliție, o echipă operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale și ai Serviciului Criminalistic s-a deplasat la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și efectuarea cercetărilor ce se impun în acest caz. În cauză, după administrarea materialului probator, prin ordonanța procurorului a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale în cadrul dosarului penal constituit și punerea în mișcare a acțiunii penale față de bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, fiind luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a transmis IPJ Brașov.

Cercetările sunt continuate de polițiști, iar la finalizarea acestora, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, sub delegarea căruia sunt efectuate actele procedurale, va dispune măsurile legale. IPJ Brașov precizează că urmărirea penală și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, și nu pot înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.