Șofer de 39 de ani, din Copăcel, reținut fiindcă a condus băut, fără permis. Ce alcoolemie avea


  • Un șofer de 39 de ani din Copăcel, comuna Hârseni, a fost reținut de oamenii legii, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan și fără permis de conducere.

Acesta a fost oprit în trafic de polițiști pentru control.Acesta avea o alcoolemie de 1,08 mg/l alcool pur.

„Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. În fapt, la data de 24 august 2020, în jurul orei 17.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 39 ani, care conducea un autoturism pe raza localității Copăcel, județul Brașov. Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere, acesta fiindu-i anulat anterior pentru alte abateri la regimul rutier.  Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1,08 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov“, a informat comisarul de poliție Alina Maria Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.