Spitalul din Făgăraș nu a încălcat legea când a cumpărat produsele de la Hexi Pharma


 

spital-fagarasÎn perioada 11-17 mai, la nivelul unităţilor sanitare publice cu paturi din judeţul Braşov au avut loc mai multe acţiuni de verificare desfăşurate de echipe mixte formate din reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov şi ai Consiliului Judeţean. Autorităţile au verificat contractele şi comenzile de achiziţii încheiate cu perioada 2012 – 2015.

„Din analiza efectuată la nivelul tuturor unităţilor sanitare publice cu paturi din judeţul Braşov s-a constatat faptul că şase dintre acestea au încheiat contracte sau comenzi cu compania Hexi Pharma şi anume: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie «Dr. I. A. Sbârcea» Braşov, Spitalul Clinic de Copii Braşov, Spitalul de Pneumoftiziologie Braşov, Spitalul Municipal «Aurel Tulbure» Făgăraş şi Spitalul Orăşenesc «Dr. C.T. Spârchez» Zărneşti. Acţiunea de verificare s-a finalizat cu elaborarea rapoartelor de verificare pentru fiecare unitate sanitară publică cu paturi în parte. Achiziţia de produse de natura dezinfectanţilor de la compania Hexi Pharma s-a realizat pe bază de contracte de achiziţii publice şi pe bază de comenzi prin cumpărare sau achiziţie directă cu respectarea încadrării în pragul prevăzut de art. 19 din OUG nr. 34/2006 pe necesitate”, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov.
La Spitalul Municipal Făgăraş, în urma controlului, s-au constatat neconformităţi privind întocmirea procedurilor operaţionale de achiziţii publice, urmând ca dosarele achiziţiilor publice să fie completate corespunzător conform legislaţiei în vigoare.

Spitalul Clinic de Copii Braşov şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Braşov au avut încheiate contracte de achiziţii publice de dezinfectanţi cu firma Hexi Pharma, în sistemul electronic SEAP, iar Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a achiziţionat dezinfectanţii prin cumpărare directă de la toţi furnizorii de dezinfectaţi, inclusiv de la compania amintită, încadrându-se în pragul prevăzut de art. 19 din OUG nr. 34/2006 pe fiecare an verificat, pe necesitate.

Pe de altă parte, la Spitalul de Pneumoftiziologie Braşov achiziţia s-a realizat pe bază de comenzi, cu încadrarea în prevederile legale.

 

bzb.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.