Stadiul lucrărilor la complexul sportiv din parcul Regina Maria


Lucrările la complexul sportiv din parcul Regina Maria sunt într-un stadiu avansat, anunţă Primăria Municipiului Făgăraş.
Dacă în luna septembrie a anului trecut se muncea la fundații și pereții subsolului tehnic, astăzi sunt montate acoperișurile, închiderile laterale și tâmplăria exterioară. Bazinele de înot sunt pregătite pentru a fi placate cu material ceramic. În continuare se realizează compartimentările interioare și instalațiile aferente.
La exterior sunt în pregătire și execuție lucrările tehnice. În același stadiu se află și lucrările de amenajare a trotuarelor, a aleilor, a drumurilor de acces și a parcărilor.
Complexul sportiv de înot și agrement este realizat de Compania Națională de Investiții (CNI) iar fondurile alocate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei au o valoare de 18,3 milioane de lei (fără TVA).
Aici se vor antrena copiii din municipiu și Țara Făgărașului pentru competițiile de natație.
Datorită dimensiunilor, 25 m lungime și 21 m lățime, va putea fi omologat pentru concursurile naţionale şi internaţionale, demersurile necesare în acest sens fiind începute. În afara orelor de antrenament, acesta va putea fi folosit de toți iubitorii acestui sport.
Vor mai fi realizate un bazin mic, tot acoperit, cu dimensiunea de 15 x 7 m – destinat doar copiilor, un bazin de hidromasaj cu dimensiuni de 7 x 3 m, saună uscată, saună umedă și saună sărată. Vor exista toate anexele tehnice necesare utilizatorilor, precum vestiare, grupuri sanitare, lift, cabinet medical, sală de recuperare, spații tehnice, tribune etc.




One thought on “Stadiul lucrărilor la complexul sportiv din parcul Regina Maria

  1. tache eduard laurentiu

    felicitări.de 25 de ani astept acest bazin de înot.sunt convins că va fi o investiție de top de care nu se vor bucura doar copii…ci și foarte mulți adulți

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.