Târg de prăjituri la Colegiul Național „Radu Negru”: o tradiție dulce care aduce elevii împreună


Atmosferă de sărbătoare, veselie și multă creativitate culinară: așa a arătat vineri, 12 decembrie, sala de festivităţi a Colegiului Național „Radu Negru”, unde s-a desfășurat tradiționalul târg de prăjituri organizat în preajma sărbătorilor de iarnă. Evenimentul a reunit elevii de liceu, care au pregătit o gamă impresionantă de deserturi, de la fursecuri și brioșe până la prăjituri elaborate, decorate festiv.

Cumpărătorii au fost chiar colegii lor — elevi din toate clasele liceului — care au umplut standurile încă de la primele ore ale dimineții. Elevii-cofetari şi-au amenajat standurile ca nişte adevăraţi comercianţi, reușind să transforme sala de festivităţi într-un adevărat târg de Crăciun în miniatură.

„Pentru noi, acest târg de prăjituri nu este doar un eveniment, ci o tradiție de suflet. Îi aduce pe elevi împreună, îi încurajează să fie creativi, implicați și generoși. Ne bucurăm să vedem că, an de an, entuziasmul lor crește, iar școala se umple de energie frumoasă înainte de sărbători”, a declarat Maria Racu, directoarea Colegiului Național „Radu Negru”.

Târgul are, pe lângă dimensiunea festivă, și una educativă: elevii învață să lucreze în echipă, să își organizeze resursele, să gestioneze un stand și să interacționeze cu publicul. Mulți dintre ei au împărtășit că, dincolo de a găti, s-au simțit parte dintr-o comunitate unită.

Prin gust, culoare și voie bună, tradiția târgului de prăjituri de la „Radu Negru” continuă să fie unul dintre cele mai îndrăgite momente ale iernii pentru elevii făgărășeni.

 

 

(CRISTINA CORNILĂ)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.