Terenuri degradate din mai multe comune reintră în reconstrucţie ecologică


  • Peste 150 de hectare de teren degradat din comunele Ticuș, Viștea și Cața reintră în reconstrucție ecologică.

În acest sens a fost lansată o licitație pentru finalizarea reconstrucţiei ecologice forestieră a unor terenuri degradate din cele trei comune, iar zilele acestea a fost finalizată de Consiliul Judeţean Braşov. Conform informaţiilor postate pe platforma electronică de achiziţii publice, la licitaţie s-au înscris trei companii, iar contractul a fost atribuit firmei braşovene Uno Trading SRL, care a depus o ofertă în valoare de 2.181.270 lei, cu tot cu TVA, anunță Bună Ziua Brașov.
Constructorul care a câştigat această licitaţie va trebui ca pe terenurile din cele trei comune, cu o suprafaţă totală de 150,88 hectare, să proiecteze, să realizeze lucrările şi să asigure asistenţă tehnică pentru împăduriri în completare, lucrări de întreţinere plantaţii, tratamente fitosanitare şi alte intervenţii forestiere. În toate cele trei perimetre, în lucrările de împădurire se vor folosi specii cât mai apropiate de cele specifice zonei. De asemenea, în comuna Caţa proiectul prevede împădurirea unor terenuri care s-au erodat din cauza păşunatului intensiv practicat foarte mulţi ani.

Programul de ameliorare a terenurilor degradate din perimetrele respective a fost contractat iniţial în anul 2010 şi s-a desfăşurat corespunzător până în anul 2013, când în urma unor probleme de finanţare contractul a fost suspendat. „
Pentru toate cele trei perimetre, banii necesari lucrărilor sunt repartizaţi pentru o perioadă de trei ani, respectiv 2020 – 2022.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.