Tineri din Făgăraș, ambasadori ai viitorului Europei: Elevi ai Colegiului Național „Doamna Stanca”, în vizită în Germania și Italia


Elevi ai Colegiului Național „Doamna Stanca” din Făgăraș, însoțiți de profesoara Mihaela Nan, au participat la prestigiosul program internațional Schulbrücke desfășurat la Lübeck, Germania. Împreună cu tineri din Franța, Germania, Italia, Ungaria și Slovacia, aceștia au explorat teme esențiale din societate, politică și economie, într-un cadru educațional de înalt nivel, oferit de Deutsche Nationalstiftung (Fundația Națională Germană).

Pe durata întâlnirii, participanții au fost implicați în ateliere conduse de personalități precum scriitorul Dr. Moritz Hildt și geo-fotografa Dörthe Hagenguth. Activitățile au inclus cercetări independente, interpretări de texte literare și filozofice, scriere creativă și producție video în echipe internaționale. Programul a fost îmbogățit de excursii în orașul vechi al Lübeckului, vizite la Muzeul Hanseatic European și o discuție inspiratoare cu Kira Geiss, Miss Germany 2023, activistă implicată în proiecte pentru tineri și membră a „Alianței generației tinere”.

Julian Kamphausen, coordonatorul de proiecte al Deutsche Nationalstiftung, a subliniat importanța acestor reuniuni: „Suntem fericiți că putem finanța din nou în 2024 șase reuniuni ale școlilor, cu 500.000 euro. Cei 5.000 de participanți din ultimii 22 de ani contribuie la construirea unei Europe unite și solidare”.

De asemenea, elevii Colegiului Național ,,Doamna Stanca”, vorbim de tineri de liceu, au participat și la alte programe desfășurate anul trecut și anul acesta în Italia.

,,Colegiul Național Doamna Stanca participă de două ori pe an la întâlniri programate cu tineri, în Germania. Sunt programe Erasmus, pe diferite teme, la care noi participăm cu mare drag. Prima dată am fost la Dresden, la un proiect cu tema Alimentație sănătoasă pentru o viață sănătoasă. Am fost și în Italia, la un proiect cu și despre alegerile europarlamentare. Am fost la Lubek, la un alt gen de proiect, la workshopuri, pe teme diferite. Ideea de a aduce copiii împreună pentru un viitor frumos al Europei. Plecăm cu foarte mare drag, genul de activități de acolo sunt foarte interesante’’, a spus Mihaela Nan, profesoara de limba germană la Colegiul Național ,,Doamna Stanca’’.

Elevii și profesoara lor au apreciat deschiderea și calitatea programului, considerând că experiențele trăite le-au oferit perspective noi și instrumente valoroase pentru dezvoltarea personală și profesională.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.