„Toamna prin ochi de copil”, expoziție-concurs la Grădinița „Albinuța”


  • Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit „Albinuța” și antepreșcolarii de la Creșa „Mămăruța” au sărbătorit frumusețea toamnei prin artă și creativitate.
  • Expoziția-concurs „Toamna prin ochi de copil” a avut loc vineri, 23 octombrie, în cadrul programului național „Școala Altfel”.

Culorile toamnei, bogăția naturii și imaginația celor mici s-au regăsit în lucrările realizate de copii, care au transformat frunzele, fructele și peisajele de sezon în surse de inspirație pentru creații pline de culoare. Activitatea a reunit mai multe grupe de preșcolari de la Grădinița „Albinuța”, dar și copii de la Creșa „Mămăruța”. Lucrările au fost realizate în cadrul unor secțiuni tematice precum „Culorile toamnei”, „Comorile naturii”, „Mâini dibace” și „Toamna ne inspiră”. Pentru cei mai mici participanți, secțiunea „Mânuțe mici, creații minunate” a inclus activități de amprentare, pictură cu degetele, colaje și lucrări colective. Efortul, imaginația și implicarea copiilor au fost răsplătite cu diplome și cupe. Dincolo de premii, bucuria participării și mândria celor mici pentru propriile creații au reprezentat momentele speciale ale evenimentului.

„Mânuțe mici, idei mari și mult suflet pus în fiecare lucrare! Micii noștri artiști ne-au arătat cât de frumoasă poate fi toamna atunci când este privită prin ochii lor. Efortul, imaginația și hărnicia copiilor au fost răsplătite cu diplome și cupe, dar cea mai prețioasă răsplată a fost bucuria sinceră și mândria din ochii lor! Felicitări tuturor copiilor și cadrelor didactice care au pus suflet în această frumoasă activitate!”, a transmis Pop Monica Silvia, directorul Grădiniței cu Program Prelungit „Albinuța” Făgăraș.

Prin astfel de activități, copiii au ocazia să își dezvolte creativitatea și să descopere frumusețea naturii.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.