Trageri de armament în Poligonul Cincu. Primăria avertizează populația: accesul este strict interzis


În perioada 12–16 ianuarie 2026, în Poligonul Cincu vor avea loc exerciții militare cu trageri reale, desfășurate cu diferite categorii de armament. Primăria Cincu a transmis un comunicat prin care avertizează populația asupra pericolelor și restricțiilor impuse în această perioadă.
Potrivit autorităților locale, accesul persoanelor, animalelor, căruțelor, atelajelor sau al oricăror utilaje în zona poligonului este STRICT INTERZIS pe durata exercițiilor. Măsura este necesară pentru a preveni incidentele și pentru a asigura desfășurarea în siguranță a activităților militare.
Reprezentanții Primăriei subliniază că orice accident produs ca urmare a încălcării acestor prevederi va fi în totalitate responsabilitatea celor care pătrund ilegal în zonă.

 

„Este o procedură standard în astfel de situații, iar populația este rugată să respecte cu strictețe indicațiile. Tragerile sunt programate și anunțate din timp tocmai pentru a evita orice risc”, au transmis autoritățile locale, aflate îmn strânsă legătură cu reprezentanții poligonului.
Poligonul Cincu este una dintre cele mai importante zone de instruire militară din țară, fiind utilizat frecvent pentru exerciții naționale și internaționale. În astfel de perioade, restricțiile sunt obligatorii și au caracter preventiv.
Primăria Cincu recomandă locuitorilor și celor care tranzitează zona să fie atenți la semnalizările amplasate și să evite orice apropiere de perimetrul poligonului în intervalul menționat.

(CRISTINA CORNILĂ)

Foto: arhivă




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.