Ultima oră: Un tată şi fiul lui s-au precipitat de la etajul 10 al unui bloc din Braşov. Au decedat pe loc


UPDATE ORA 08.35: Inspectoratul Judeţean de Poliţie anunţă că de fapt este vorba de fiica bărbatului, nu de fiul său.

,,Un bărbat, în vârstă de 37 ani, împreună cu fiica sa, în vârstă de 3 luni și jumătate, s-ar fi precipitat de la etajul 10 al unui bloc situat pe strada Carpaților din municipiul Brașov. Echipajele medicale sosite la fața locului au constatat faptul că aceștia au suferit leziuni incompatibile cu viața. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii incidentului”, a precizat Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

 

Un apel la 112 anunţa în această dimineaţă o scenă dramatică: două persoane s-ar fi precipitat de la etajul 10 al unui bloc situat pe strada Carpaţilor din municipiul Braşov.

Potrivit IPJ Braşov, se pare că este vorba de un tată şi copilul său.

Potrivit ISU Braşov, ambele persoane sunt decedate. După semnalarea tragediei, la faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ. Medicii nu au mai putut face nimic, ambele persoane prezentau leziuni incompatibile cu viaţa.

Nu se cunosc deocamdată amănunte cu privire la tragedie, dacă persoanele au căzut, s-au aruncat sau au fost forţate să recurgă la acest gest.

 

Foto: ziuanews.ro







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.