Un făgărăşean a fost taxat din cauza numelui


ecotermA muncit o viață întreagă, și-a plătit dările la timp și nu a avut niciodată datorii. Însă, faptul că este un om cinstit, nu l-a scutit de a plăti o datorie care nu îi aparține. Este vorba despre Gheorghe Găvârlaș, un făgărășean care locuiește pe strada Forjei, care a plătit timp de trei luni datoria unui om care are același nume, locuiește tot în Făgăraș și avea datorie la Ecoterm. Un cod numeric personal confundat, a dat naștere unei situații de-a dreptul penibilă.

Trei luni a încercat în zadar să își facă dreptate
Nu mai este o noutate că în România nimic nu e imposibil. Acestă sintagmă se potriveşte şi pentru Făgăraş unde se pare eşti obligat să plăteşti datorii pe care nu le ai. Nu mai este un secret pentru nimeni că Societatea Ecoterm a intentat numeroase procese făgărășenilor, pentru a-i face să plătească datoriile. Însă, probabil listele lungi şi multitudinea de acte justificative duc şi la erori, unele chiar penibile. De exemplu unui făgărăşean i s-a pus poprire pe pensie deşi nu a beneficiat niciodată de serviciile societăţii de termoficare. Este vorba de Gheorghe Găvârlaș, care locuiește pe strada Forjei, la casă. O stradă, unde niciodată nu a existat vreo țeavă de la Ecoterm. Totuși, acestui om i s-a reţinut suma de 402 lei din pensie timp de 3 luni, doar pentru că a fost confundat cu un rău platnic care are acelaşi nume. „În data de 12.11.2014, am mers la bancomat să îmi scot pensia. Când am văzut că am primit mai puțin cu 402 lei, m-am speriat și am întrebat un angajat al băncii respective ce se întâmplă. Acesta mi-a explicat că am poprire pe pensie din cauza unei datorii. Eu niciodată nu am avut datorii, am fost și sunt un om corect. Am fost la Casa de pensii pentru a cere o explicație. Acolo, mi s-a spus că un executor din Brașov le-a trimis actele pentru poprire, în contul datoriei pe care o am la Ecoterm. Lucru absurd, mai ales că eu locuiesc la casă. Pe strada mea niciodată nu au existat serviciile acestei societăți. Am mers să vorbesc cu directorul Ecoterm, care mi-a explicat că s-a făcut o confuzie şi că ei au cerut de la Evidența Populației CNP-ul lui Gheorghe Găvârlaș, și l-au primit pe al meu. Dar este strigător la cer, pentru că nimeni nu a verificat și observat că au confundat două persoane care au același nume. Așa am plătit eu timp de 3 luni, suma de 1206 lei, pe un serviciu pe care nu l-am folosit. Repet, societatea de termoficare oferă aceste servicii doar la blocuri, nu și la case, așadar nu înțeleg cum de nu și-au dat seama că este o greșeală când au văzut adresa mea“, ne-a explicat Gheorghe Găvârlaș, cel care a plătit datoria altei persoane.
Reprezentanții societății Ecoterm au cerut de la Evidența Populației, codul numeric personal al rău platnicului Gheorghe Găvârlaș, iar după ce l-au obținut, nu s-au mai interesat dacă este vorba despre aceeași persoană. Păgubitul, încearcă de 3 luni să își facă dreptate, dar se lovește de fiecare dată de același sistem defect care l-a adus în această situație. „De 3 luni încerc să îmi recuperez banii și nu reușesc. Unde merg să cer explicații găsesc numai funcționarii și directori care nu mă țin de vorbă. Eu nu am greșit nimic și îmi vreau banii înapoi. Sunt în vârstă și am probleme de sănătate, nu îmi permit să renunț la o sumă atât de mare în fiecare lună. Am dat în judecată societatea Ecoterm, pentru a recupera suma pierdută, dar și pentru a se evita astfel de confuzii pe viitor. Este penibil ca în secolul în care trăim, două persoane cu același nume să fie confundate în acest fel. În afară de nume, nu avem nimic în comun. Nici adresă, vârstă sau CNP“ , a adăugat Gheorghe Găvârlaș.
Cei doi Gheorghe Găvârlaș care sunt personaje principale în această poveste realizată din neatenție, nu se cunosc. Însă, un lucru este cert, numele comun a adus beneficii celui care și-a păstrat pensia intactă timp de 3 luni, în ciuda datoriilor pe care le are. Pentru a-și recupera banii, locuitorul de pe strada Forjei a dat în judecată societatea cu pricina.
Așadar, 1206 lei au fost retrași din pensia omului, fără ca acesta să știe ce se întâmplă. Iar acum, încearcă să își explice după ce legi se lucrează, din moment ce au loc asemenea confuzii.

Cine este responsabil de această confuzie?
Cazul făgărășeanului căruia i s-a pus poprire pe pensie pentru că are același nume cu un datornic la Ecoterm, este în curs de soluționare. După ce povestea omului a fost făcută public în presă, o parte dintre instituțiile răspunzătoare de această situație, au explicat cum s-a ajuns la această confuzie. Astfel, reprezentanții societății Ecoterm, au spus că au semnalat în luna noiembrie 2014 această problemă și că au luat măsuri încă de atunci. Însă, se pare că cel care nu s-a mobilizat așa cum ar fi trebuit, este executorul judecătoresc care a pus poprirea pe pensia greșită. „În data de 14.11.2014, Gheorghe Găvârlaș a venit la sediul Ecoterm pentru a cere explicații. Atunci am verificat și am descoperit eroarea care a avut loc. În data de 17.11.2014, l-am anunțat pe executorul judecătoresc despre situația creată și i-am cerut să soluționeze problema. Însă, acesta a făcut cererea de sistare a popririi pensiei numai în data de 17.12.2014. Cu toate că și acesta a întârziat, Casa de Pensii din Brașov trebuia să oprească de atunci poprirea, nu să rămână acest om fără bani și în luna ianuarie“, ne-a explicat Marius Tișcă, directorul societății Ecoterm.
Casa Județeană de Pensii Brașov, confirmă faptul că a fost pusă poprire pe pensia lui Gheorghe Găvârlaș, în baza unei decizii a unui executor judecătoresc. Acesta a dispus poprirea pentru recuperarea sumei de 2.087 lei, astfel, timp de 3 luni, păgubitul a rămas fără 402 lei din pensia lunară. „Biroul Executorului Judecătoresc Filofie Laurențiu, a dispus poprirea pentru recuperarea sumei de 2.082,52 lei. Astfel, în perioada noiembrie 2014-ianuarie 2015, s-a reținut lunar, suma de 402 lei din pensia lui Gheorghe Găvârlaș. Pe data de 20.01.2015, executorul judecătoresc a trimis o altă cerere, prin care solicita sistarea popririi pensiei păgubitului. Toți banii care au fost reținuți, până acum, vor fi restituiți proprietarului“, ne-a explicat Delia Stanciu, purtătorul de cuvânt de la Casa de Pensii Brașov.
Această poveste complicată se apropie de final, însă nu se știe încă sigur cine este principalul vinovat pentru faptul că o familie și-a piedut liniște timp de 3 luni de zile. Reprezentanții societății Ecoterm își recunosc partea de vină și susțin că pe viitor vor acorda mai multă atenție documentelor primite, pentru a evita situațiile de acest gen.
„În data de 17.11.2014, am solicitat la Evidența Populației datele despre celălalt Gheorghe Găvârlaș, care avea de fapt datoria. Am discutat cu el, i-am explicat situația și și-a achitat toate datoriile. Îmi cer scuze pentru disconfortul creat iar pe viitor o să analizez toate documentele cu mai multă atenție, pentru a evita situațiile de acest gen“, a adăugat Marius Tișcă.
Executorul judecătoresc cu pricina, nu a dorit să dea declarații publice, dar susține că nu este el vinovat. În consecință, Gheorghe Găvârlaș care locuiește la casă, o să își recupereze banii în cursul acestei luni. Gheorghe Găvârlaș care locuiește la bloc, a aflat despre situație și și-a achitat datoria. Acum, se așteaptă totuși să se descopere și principalul vinovat pentru situația creată.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.