Uneori, femeile sunt mai puternice decât bărbații: Raluca Radu


radu   A renunțat la viața obișnuită a unei tinere și a ales să se dedice unei cariere militare. A schimbat haosul pe disciplină, cochetăria pe uniformă și „fluturii“ tinereții pe o viață responsabilă. Făgărășeancă Raluca Radu este locotenent în Forțele Armate Române, un tânăr exemplu de „Așa Da!“

O carieră militară a fost întotdeauna o provocare pentru oricine. Până nu demult, bărbații erau cei care se înrolau. Deși inițial femeile au fost privite cu scepticism, ele au reușit să demonstreze că sunt apte să pășească, alături de bărbați, cu arma în mână. Au lăsat rochiile, machiajele și fluturii tinereții deoparte și au ales o carieră militară. Făgărășeanca Raluca Radu, de 29 de ani, este un astfel de exemplu. A ales o astfel de carieră la îndemnul familiei. A învățat să devină responsabilă, a învățat ce este onoarea și respectul față de valori. Și, mai presus de toate, a învățat să-și iubească țara și să facă față cu brio într-o lume a bărbaților. „A fost inițiativa mamei să merg în sistemul militar, pentru siguranța locului de muncă, după absolvirea facultății. Și îl aveam ca exemplu și pe fratele meu, care m-a încurajat că pot face față, că Academia Navală are un profil ingineresc, iar accentul se va pune predominant pe școală“, povestește locotenentul Raluca Radu. În clasa a XII-a a mers la Centrul Militar Brașov pentru a afla opțiunile pe care le are pentru o carieră militară. A fost consiliată de personalul centrului și a ales Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, „întrucât urma să finalizez pofilul matematică-informatică, englez intensiv, de la Colegiul Național „Radu Negru“, iar academia militară de la Constanța era singura care școlariza locuri pentru fete în acel an“. Așa că a trebuit să se pregătească pentru probele eliminatorii, anume testare medicală, teste psihologice și testare fizică, dar și pentru examenul de admitere. „Am avut o probă la limba engleză – eliminatorie, și test comun matematică-fizică, iar concurența a fost de 3 persoane pe un loc. La sfârșitul lunii iulie am fost admisă pe unul din cele 6 locuri destinate fetelor la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, Constanța“, povestește Raluca.

Marș de instrucție pe Bricul „Mircea“
Atunci când a intrat în academie știa că va deveni o altă persoană și că va avea un alt stil de viață. A renunțat la multe, a făcut sacrificii, dar nimic nu s-a comparat cu sentimentul pe care l-a avut atunci când a depus jurământul militar. „Deși fratele meu îmi împărtășise din experiența lui profesională, la acel moment el fiind deja absolvent al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, din Sibiu, propriul impact cu sistemul militar a fost unic și interesant. Am avut o perioadă de pregătire militară de bază foarte intensă, iar momentul solemn pe care l-am trăit în primul an de facultate a fost depunerea jurământului militar, festivitate la care au participat cei dragi, de acasă, de la Făgăraș“, povestește Raluca. În anul II de facultate, promoția de studenți ai academiei participă la un marș de instrucție pe Bricul „Mircea“. „Nouă, marinarilor, ne place să îl numim Ambasadorul României. În 2007, Bricul „Mircea“ participa la regata Tall Ships Race 2007 și executa un marș de instrucție de 52 de zile. Atunci am vizitat porturile Pireu, din Grecia, Alicante și Barcelona, din Spania, Toulon din Franța și Genova, din Italia. Am fost și studenți și elevi la bord. Experiența nu a putut fi comparată cu experiența pe altă navă militară, datorită faptului că este însuflețit de sutele de studenți și elevi care au învățat navigația cu vele de la el. Plus de asta, are și o istorie respectabilă, în 1939 a intrat în serviciul Marinei Militare. Iar la nivel mondial mai are patru surori, Eagle, din SUA, Gorch Foch din Germania, Tovarisch din Rusia și Sagres I, din Portugalia“.

Misiuni la bordul navei
După absolvirea academiei, Raluca a urmat Cursul de bază de la Școala de Aplicație de la Mangalia, curs destinat tinerilor ofițeri pentru a-i pregăti pentru prima funcție. „În urma absolvirii acestuia, am fost repartizată la Constanța, în funcția de comandant grup luptă anti-submarin, la Dragorul Maritim 29, din cadrul Divizionului 146 Nave Minare-Deminare al Flotei. Misiunile executate la bordul navei, în cadrul exercițiilor pe mare, se bazau pe acțiuni de minare, delimitare raioane periculoase, precum și apărarea antisubmarin a navelor. Iar la vârsta de 23 de ani, ca tânăr ofițer, ești responsabil de personalul din subordine și de îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate“. Unul din pericolele pe care le-a întâlnit la bord a fost „răul de mare“. „Viața la bordul navelor nu este tocmai ușoară. Poți să navighezi săptămâni, condițiile meteorologice pot fi nefavorabile, atunci intervine și răul de mare. Important este să ai încredere în echipă, să știi că este alături de tine, și atunci acele momente grele pot fi uitate“, spune tânăra făgărășeancă.

De la Constanța, la Capitală
În 2010, Raluca a schimbat bordul navelor cu birourile din Capitală. Nu a renunțat la domeniul militar, ci a dorit să se specializeze în domeniul managementului resurselor umane, din cadrul Statului Major al Forțelor Navale. „Dacă experiența la bordul navelor militare te formează ca bun specialist, experiența în Statul major al unei categorii de luptă te formează ca și lider. Din 2013 sunt consilier pe probleme de gen al șefului direcției, la Direcția management resurse umane, structură centrală a Ministerului Apărării Naționale“. Pe viitor își dorește să participe la cel puțin o misiune în teatrele de operații, întrucât consideră că este examenul pe care orice ofițer este dator să-l promoveze. „Chiar dacă mult din timpul meu îl dedic armatei, mă gândesc cu drag la casa mea, la Făgăraș. Mama mea este acolo și încerc să o vizitez în fiecare lună. Îmi place mult și orașul, îmi transmite un sentiment de liniște, de armonie și nostalgie“. Pentru fetele care visează la o astfel de carieră, Raluca le încurajează să își urmeze visul și să nu uite că armata nu mai este exclusiv a bărbaților. „Dacă am văzut în mamele noastre gospodine, soții și mame, iar profesia lor era pe ultimul loc, sistemul militar mi-a arătat că pot lucra la același nivel cu bărbații. Mi-a arătat că profesia mea este la fel de importantă ca a lor, că atribuțiile casei se distribuie echitabil, și că este necesar să te dezvolți constant. Încurajez tinerele să urmeze o carieră militară pentru sentimentul de patriotism, încredere în forțele proprii, disciplină și diplomație, precum și solidaritate față de semenii noștri“. (Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.