Pentru că avem multe de spus!

.

UPDATE: Accident mortal la Vlădeni! Victima a decedat


accident vladeniAccident rutier grav petrecut în urmă cu puțin timp pe DN1, în dreptul localității Vlădeni, sens spre Făgăraș, soldat cu o victimă care, din nefericire, a murit pe loc.

Din informațiile primite, un bărbat care a condus un autoturism pe DN1, dinspre Făgăraș spre Brașov, la km 196, într-o curbă ușoară la dreapta ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto din vehiculul care a pătruns pe contrasens. În celălalt autoturism se afla doar șoferul și acesta nu a suferit vătămări.

În acest moment traficul se desfășoară alternativ, pe o bandă, cealaltă fiind blocată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu, s-a întocmit dosar penal, iar la finalizarea verificărilor se va propune soluție prin parchet.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un SMURD și un echipaj de stins incendii cu apă și spumă pentru asigurarea măsurilor specifice de intervenție.

Victima avea 21 de ani şi era din Şoarş.

sursă foto: codlea-info.ro

Citește si

http://salutfagaras.ro/o-victima-incarcerata-in-urma-unui-accident-rutier-pe-dn1/




One thought on “UPDATE: Accident mortal la Vlădeni! Victima a decedat

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.