Pentru că avem multe de spus!

.

UPDATE: patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la Sâmbăta de Jos


isu-urgentaPatru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la Sâmbăta de Jos. Potrivit informațiilor primite de la ISU Brașov, acestea se aflau pe stradă, în momentul în care copacul a căzut pe două autoturisme, dar și peste ei.

„Victimele sunt din aceeași familie, bunicii și doi nepoți. Aceștia sunt conștienți, fără probleme deosebite. Copacul a căzut și peste o casă, dar și peste două autoturisme. Nu a căzut din cauza vremii, a căzut din senin. Victimele sunt transportate la Spitalul din Făgăraș. Una din victime, o femeie de aproximativ 65 de ani, va fi transferată la Brașov“, ne-a spus plt. maj. Luisa Dănilă, ISU Brașov.

„Astăzi, în jurul orei 13.40, pe DJ 105B, în localitatea Sâmbăta de Jos, un copac s-a prăbușit. În cădere acesta a avariat două vehicule, unul staționat și altul în mișcare, un imobil și cabluri de electricitate din apropiere. De asemenea doi adulți și doi copii, aflați în apropierea mașinii staționate au fost răniți și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Circulația a fost deviată, copacul a fost îndepărtat de pe partea carosabilă. Se întocmește dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și distrugere“, ne-a declarat Gabriela Dinu, IPJ Brașov.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.