Platforma de gunoi de grajd, amenajată în comuna Șercaia cu aproape un deceniu în urmă, este înnoită cu fonduri nerambursabile.
Această comună a avut oportunitatea de a primi de două ori fonduri pentru aceeași investiție, la distanță de circa 10 ani una de cealaltă, însă la inițiativa primăriei, care a depus proiecte în acest sens.
,,Acum 10 ani am făcut platforma de gunoi printr-un program al AFM, pentru reducerea concentrațiilor de nitriți și nitrați. Platforma este funcțională și completă. Încă de la început a fost dotată cu utilaje, iar acestea sunt încă bune și astăzi. Dar am avut din nou posibilitatea să depunem un proiect pentru înnorirea dotărilor și am vrut să profităm de această oportunitate. Practic, primim bani să cumpărăm din nou un tractor, un încărcător, remorcă și vidanjă. De asemenea, se vor face și niște platforme individuale la crescătorii de animale din comună. Noi am transmis și o listă cu crescătorii din toate satele”, a declarat primarul Cristinel Paltin.
Platforma de gunoi de grajd se află în zona fostelor grajduri CAP și a stației de epurare.
Utilajele vechi existente pentru această platformă sunt funcționale și vor fi folosite tot pentru domeniul public și privat al comunei după achiziția celor noi. Comuna va avea două rânduri de utilaje valabile.
Există o cofinanțare de circa 30% în acest proiect, adică un procent pe care trebuie să îl pună Primăria Șercaia din bugetul local la achiziția utilajelor, însă restul sumei este nerambursabilă.
(Cristina Cornilă)
PUBLICITATE