Un bărbat din orașul Victoria a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa, care îl obliga să stea la distanță de propria mamă.
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 15 iunie, când femeia a sunat la Poliție pentru a anunța că fiul său, aflat sub influența alcoolului, a venit la domiciliul ei, deși instanța îl obligase să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de ea și locuința sa. Polițiștii din Victoria au intervenit imediat, l-au găsit pe bărbat la adresa indicată și l-au dus la sediul unității pentru audieri. După administrarea probelor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind ulterior prezentat în fața unui judecător. Acesta a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit anchetei, ordinul de protecție fusese emis în luna aprilie de Judecătoria Făgăraș, în urma unor acte de violență domestică. Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, iar la finalizarea acestora vor fi propuse măsurile legale.
Autoritățile reamintesc că încălcarea ordinelor de protecție este o infracțiune gravă, iar victimele violenței domestice beneficiază de sprijin din partea poliției și a instituțiilor specializate.