După ce lucrările la noul pod de la Comăna aproape s-au finalizat, a venit vremea ca și drumul care duce până acolo să fie reabilitat. Este vorba de un tronson de drum de circa 1,5 kilometri.
,,S-a terminat de asfaltat porțiunea din DJ 104K, care pornește din centrul localității Comăna de Jos, de la intersecția cu DN 1S (fostul Drum al Rușinii, cum era el cunoscut), și ajunge până la podul de peste Olt, recent construit. În total, vorbim de o lungime de circa 1,5 kilometri. Era un drum degradat de mai mult timp, dar în ultimii doi ani, cât s-a lucrat la pod, nu a mai fost așa de circulat ca înainte. Astfel că, abia odată cu finalizarea podului, a devenit imperios necesară și reabilitarea drumului. Turnarea stratului asfaltic s-a încheiat zilele trecute, urmează acum să se mai lucreze la căile de acces căre proprietăți și la marcajele rutiere. Mulțumim Consiliului Județean pentru această lucrare”, a declarat primarul comunei Comăna, Viorel Grusea.