VIDEO / Nouă locuințe din cartierul Combinat, aprobate pentru vânzare către chiriași. Alte zeci de familii așteaptă să devină proprietari


  • Procesul de legalizare și vânzare a locuințelor din cartierul Combinat a intrat într-o nouă etapă.
  • Consilierii locali au aprobat, în ședința de joi, 27 august, vânzarea a nouă locuințe către familiile care locuiesc în acestea și care, până acum, au plătit chirie către Primăria Făgăraș.

Demersul a început în anul 2015, la inițiativa reprezentanților Partidei Romilor Pro Europa Făgăraș, prin proiectul „Legalizarea așezărilor locuite de romii din municipiul Făgăraș”. Proiectul a avut o valoare de 65.000 de lei, iar contribuția solicitantului a fost de 10%. Scopul principal al proiectului a fost întocmirea documentelor cadastrale și a extraselor de carte funciară pentru fiecare dintre cele aproape 200 de familii care locuiesc în cartierul Combinat, în 28 de imobile. Proiectul a fost derulat de Asociația Romilor din Făgăraș, în parteneriat cu Primăria Făgăraș, cu finanțare de la Agenția Națională pentru Romi.

Până în prezent, 80 de locuințe au fost vândute, iar alte 196 de locuințe urmează să intre în acest proces.

„Se vor vinde toate locuințele”

La ședința Consiliului Local de joi au fost aprobate pentru vânzare nouă locuințe. Potrivit consilierului local Radu Biza, reprezentant al Partidei Romilor Făgăraș, printre acestea se află două clădiri de pe străzile Ciocanului nr. 8 și Clorului nr. 5. „Am reînceput demersurile de vânzare a locuințelor în cartierul Combinat. Clădirile sunt repartizate către fiecare familie. La ședință au fost vândute două clădiri de pe Ciocanului nr. 8, respectiv Clorului nr. 5. Se vor vinde toate locuințele. Rog oamenii din cartierul Combinat să aibă răbdare, este o muncă asiduă în spatele vânzării locuințelor. Au fost promisiuni, dar, încet-încet, aceste promisiuni se vor și realiza”, a declarat Radu Biza.

Procesul presupune mai multe etape și costuri, inclusiv pentru evaluarea imobilelor. Reprezentanții comunității spun că obiectivul este ca toate locuințele să poată fi vândute către familiile care le ocupă.

„Fiecare locuință înseamnă încă un pas înainte”

Ionuț Androne, unul dintre cei implicați în acest demers, spune că aprobarea celor nouă locuințe reprezintă un nou pas pentru familiile din cartier. „Procesul privind vânzarea locuințelor din cartierul Combinat a intrat într-o nouă etapă. În ședința de astăzi a Consiliului Local Făgăraș, alte 9 locuințe au fost aprobate în vederea vânzării către familiile care locuiesc în acestea. Este un demers început încă din 2016, care continuă să producă rezultate concrete pentru oamenii din comunitate. Mulțumim Primăriei Municipiului Făgăraș pentru susținerea și implicarea acordate de-a lungul acestui proces. Mai sunt lucruri de făcut, dar fiecare locuință pentru care găsim o soluție înseamnă încă un pas înainte”, a declarat și Ionuț Androne.

Făgărășenii din aceste imobile vor primi și extrase de carte funciară. La finalul procesului, familiile vor putea avea acte de identitate și adresă de domiciliu, iar imobilele vor intra în circuitul fiscal local. Astfel, proprietarii vor putea plăti taxe și impozite locale.

(Alina ROMAN)

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.