VIDEO / Șofer din Părău, arestat preventiv după ce ar fi furat din magazine și ar fi amenințat un angajat la Făgăraș


  • Un bărbat de 28 de ani, din comuna Părău, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după o noapte în care ar fi condus sub influența alcoolului și ar fi comis mai multe furturi în municipiul Făgăraș.
  • Potrivit polițiștilor, acesta ar fi furat băuturi alcoolice și țigări, iar într-un caz ar fi amenințat un angajat al unei stații de carburant.

Analizele au indicat o alcoolemie de 1,12 g/l alcool pur în sânge. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș desfășoară acte de cercetare penală cu persoana bănuită în stare de arest preventiv după ce, în noaptea de 17 spre 18 septembrie a.c., bărbatul de 28 de ani, din localitatea Părău, județul Brașov, ar fi condus un autoturism pe raza județului Brașov în timp ce se afla sub influența alcoolului. În această împrejurare, bărbatul ar fi pătruns într-o stație de carburant din municipiul Făgăraș, de unde ar fi sustras o sticlă de băuturi alcoolice, iar atunci când angajatul stației i-ar fi solicitat să achite produsul, bărbatul l-ar fi amenințat cu acte de violență, după care ar fi părăsit magazinul și ar fi plecat cu autoturismul pe care l-a condus într-o direcție necunoscută. Ulterior, în aceeași noapte, bărbatul ar fi pătruns într-un alt magazin din municipiul Făgăraș, de unde ar fi sustras aproximativ 40 de pachete de țigări, după care ar fi fugit cu același vehicul pe care l-a condus. De asemenea, dintr-o altă stație de carburant ar fi alimentat și ar fi solicitat 10 pachete de țigări, pentru care, tot așa, nu a achitat contravaloarea produselor. În cadrul căutărilor efectuate în teren de forțele de ordine angrenate, bărbatul a fost identificat într-o zonă periferică a municipiului Făgăraș de către un echipaj de jandarmi. Pentru că cel identificat prezenta indicii ale consumului de alcool, a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice și stabilire a alcoolemiei, iar analizele toxicologice au indicat pentru conducătorul auto o alcoolemie de 1,12 g/l alcool pur în sânge. Astfel, date fiind aspectele constatate, precum și materialul probator întocmit până în prezent, față de bărbatul identificat a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore și introducerii sale în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Ulterior acestei măsuri, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Făgăraș, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile”, au spus reprezentanți ai IPJ Brașov

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, tâlhărie calificată și furt calificat, în cadrul dosarului penal aflat sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor și a întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

(Alina ROMAN)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.