Vineri, restricții de circulație pe Transfăgărășan. Care este motivul


Vineri, 4 iulie, vor fi instituite mai multe restricții de circulație în județul Sibiu, pentru buna desfășurare a etapei a doua a Turului Ciclist al Sibiului și a competiției Transfăgărășan Challenge. Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe DJ 105P de la ieșirea din Arpașu de Sus (intersecția cu DC 47) până în comuna Cârțișoara (intersecția cu Transfăgărășan), în intervalul orar 10:30 – 11:00.

Pe DN7C Transfăgărășan, restricțiile vor fi următoarele:

  • între orele 10:15 – 12:15, între DJ 105P (Cârțișoara) și Bâlea Cascadă;
  • între orele 11:15 – 14:30, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac;
  • Tunelul Rutier de la Bâlea Lac, km 115+926 – km 116+808, va fi închis din ambele sensuri între orele 10:00 – 17:30.

De asemenea, traficul va fi restricționat pe porțiuni ale DN7C Transfăgărășan între intersecția cu DN1 și Bâlea Lac, în intervalul 14:40 – 16:00. Autoritățile le recomandă șoferilor să respecte indicațiile Poliției și ale organizatorilor pentru siguranța tuturor participanților la trafic și își cer scuze pentru disconfortul creat.

PUBLICITATE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.