Weekend plin de evenimente în Țara Făgărașului. Concerte, festivaluri și petreceri în aer liber


  • Ultimul weekend din luna iulie și începutul lunii august aduc un program bogat de evenimente în Făgăraș și în localitățile din Țara Făgărașului.
  • Concertul pe cinuri, Zilele Comunei Șercaia, manifestările culturale de la Jibert, petrecerea „Cool Summer Party”, concertele rock și aniversarea a 20 de ani de la Laguna Albastră sunt principalele atracții ale sfârșitului de săptămână.

Seria evenimentelor începe vineri, 31 iulie, de la ora 20.30, pe Lacul Cetății din Făgăraș, unde Orchestra Brașov va susține mult așteptatul Concert pe cinuri, într-un decor spectaculos, pe apă. Sâmbătă și duminică, comuna Șercaia organizează, în premieră, Zilele Comunei Șercaia – Schirkanyen Fest. Evenimentul are loc în zona terenului de fotbal și aduce pe scenă ansambluri folclorice, soliști și formații din Țara Făgărașului. Programul de sâmbătă începe la ora 13.30 cu Fanfara din Hălmeag și continuă cu Ansamblul „Ceata Făgărașului”, soliștii Casei de Cultură Făgăraș, Diana Gribincea, Barbu Adrian și Marius Grama, Puiu Făgărășanu, Asociația „Hai la chitară”, Trupa K-Lumea și Approaching The Moon. Duminică, de la ora 10.00, este programat tradiționalul meci de fotbal „Triftării și păhăreii”, iar după-amiaza continuă cu spectacole folclorice și recitaluri susținute de Ansamblul de Dansuri Populare Vad, Mioara Marinca, Mara Călin, Giulia Chichernea și alți artiști.

La Jibert, weekendul este dedicat patrimoniului local și tradițiilor. Sâmbătă are loc Întâlnirea Sașilor din Comuna Jibert, o reuniune a comunității din Jibert, Dacia, Lovnic, Văleni și Grânari, încheiată cu recitalul formației Die Burzenland Party Band. Duminică, de la ora 16.00, începe Festivalul Tradițiilor Multiculturale, unde vor urca pe scenă Andreea Bălan, părintele Marius Ciprian Pop, Miruna Lazea și alți invitați, alături de ansambluri folclorice și noul ansamblu local. Publicul va putea participa și la ateliere de Fecioreasca de Jibert, strigături populare și cusături tradiționale.

La Făgăraș, sâmbătă, de la ora 16.00, promenada dintre Cetate și Catedrală găzduiește Cool Summer Party, în cadrul evenimentului „Fain la Făgăraș”. Participanții vor avea parte de muzică, DJ și o atmosferă de vacanță. Seara continuă în Amfiteatrul de Vară, unde de la ora 19.30 concertează trupa Tuningz, iar de la 20.30 urcă pe scenă Hteththemeth.

Un alt punct de atracție al weekendului este aniversarea a 20 de ani de la Laguna Albastră Făgăraș. Ștrandul dă startul unei luni întregi de petreceri, iar primele evenimente au loc chiar pe 1 și 2 august. Invitații speciali ai primei petreceri aniversare sunt Miruna Lazea, Răzvan Popescu de la Radio ZU, DJ Shaguna și Formația Alpin din Făgăraș. Organizatorii au pregătit Spuma Party, concursuri cu premii, surprize și multă muzică, promițând că seria evenimentelor va continua pe tot parcursul lunii august.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.