- 10 locuințe din cartierul Combinat, zona Colonie, au, în sfârșit, proprietari! Consilierii locali au aprobat, la ultima ședință de Consiliu Local de joi, 25 aprilie, aprobarea, spre vânzare, a 10 locuințe din cartier, zona colonie, chiriașilor. Aceștia plăteau, până acum, chirie la Primăria Făgăraș.
După aproape 10 ani de la demararea proiectului de către reprezentanții Partidei Romilor Pro Europa Făgăraș, iată că, în sfârșit, a venit și momentul mult așteptat de către aceștia, dar și de către oamenii care locuiesc în barăcile din cartierul Combinat. Locuitorii de acolo au plătit, timp de zeci de ani, chirie la Primăria Făgăraș, iar printr-un proiect început în 2015, aceștia pot cumpăra locuințele și deveni proprietari.
După ce, primele trei locuințe care au fost scoase la vânzare în ședința de Consiliu Local din luna martie, doar una a fost aprobată spre vânzare, la ședința de joi, 25 aprilie, o parte din consilierii locali au ajuns la sentimente mai bune și au votat ca cele 10 locuințe puse pe ordinea de zi să fie aprobate spre vânzare.
,,În sfârșit, și-au dat seama și consilierii PNL că acești oameni au acest drept, preemțiunea o au încă de când semnează contractul. Pentru noi este un avantaj ca aceste locuințe să fie vândute. Nu mai cheltuim bani pentru reparații, acești oameni, când devin proprietari, își vor întreține aceste locuințe. Noi, cu banii pe care îi încasăm, putem cumpăra alte locuințe, având o lista lungă de așteptare a cetățenilor care au depus cerere pentru a primi locuințe în Făgăraș. Când un politician își recunoaște vina și îi pare rău că nu a votat în trecut, este un lucru bun și eu îl apreciez”, a declarat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.
În cadrul ședinței, consilierul local Lucian Cupu a declarat: ,,Acești chiriași au dreptul de preemțiune, de a cumpăra, în contextul în care se vinde. Noi nu suntem, în general, obligați, ca la o solicitare, la un contract cu drept de preemțiune, să scoatem la vânzare. Dreptul de preemțiune se exercită atunci când proprietarul scoate la vânzare. Nu faptul că au solicitat dânșii, imediat cineva trebuie să le și aprobe”.
Potrivit inițiatorului proiectului, Ionuț Androne, în lunile care urmează, pe masa consilierilor locali vor fi și alte proiecte de vânzare a locuințelor din cartierul Combinat, zona colonie.
Reamintim că este vorba despre un proiect început încă din 2015, valoarea acestuia fiind de 65.000 de lei, din care contribuția solicitantului este de 10%. Un proiect asemănător este în implementare și pe strada Salcâmului, aici fiind vorba de 50 de locuințe. Ionuț Androne spune că și cartierul Galați se va întâmpla același lucru, oamenii care locuiesc în respectvele case le vor putea și cumpăra.
Făgărășenii care locuiesc în aceste imobile vor primi și extrase de carte funciară. Un alt aspect important al acestui proiect este că, la finalizarea acestuia, oamenii de aici vor putea avea și o carte de identitate și o adresă de domiciliu și vor plăti taxe și impozite locale. Dacă până acum acești făgărășeni plăteau o chirie lunară la Primăria Făgăraș pe imobilele în care locuiau, acum pot investi în propria locuință.
Proiectul „Legalizarea așezărilor locuite de romii din municipiul Făgăraș“ a fost început în 2015 și a avut ca obiect principal întocmirea de extrase CF pentru fiecare din cele aproape 200 de familii care locuiesc în Combinat, în 28 de imobile. Proiectul a fost derulat de Asociația Romilor din Făgăraș în parteneriat cu Primăria Făgăraş și finanțat de către Agenția Națională a Romilor.
(Alina ROMAN)