Pentru că avem multe de spus!

.

Zilele oraşului Victoria


În weekend-ul care urmează victorienii îşi celebrează oraşul. Zilele oraşului Victoria au loc în perioada 24 – 25 august 2018.

În ambele zile programul la scenă începe în jurul orei 18.00. Vineri seara, printre cei care urca pe scenă se numără Grupul Sirinx, Marius Baţu (fondatorul Grupului Poesis) şi Adrian Săsărman. Seara se va încheia în jurul orei 23.00 cu proiecţii laser.

Marius Baţu

Marius Baţu

Dacă ziua de vineri este dedicată folkului, seara zilei de sâmbătă este rezervată iubitorilor de rock, căci se va încheia cu un concert Cargo. Înaintea celebrei formaţii, cel care va întreţine atmosfera pe scenă va fi Matteo. În jurul orei 22.00, după ce ies de pe scenă cei de la Cargo, urmează focul de artificii.

trupa Cargo

trupa Cargo

Zilele oraşului Victoria sunt organizate de Primăria Victoria şi Consiliul Local din oraş. Manifestarea din cele două zile poartă simbolic numele de  ,,La noi la Victoria veniţi”.

Zilele oraşului sunt continuate, duminică, 26 august, cu o altă manifestare cultural-artistică: Festivalul ,,Victoria Marii Uniri”. Aceasta va fi o zi dedicată tradiţiilor şi folclorului. Ansambluri din Ţara Făgăraşului şi solişti de muzică populară vor întreţine atmosfera ultimei zile de weekend. Printre aceştia se numără cântăreţul Ionuţ Langa.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *