A fost aprobat Calendarul manifestărilor pentru 2023, la Făgăraș. Când vor avea loc Zilele Făgărașului, concursul de matematică ,,Traian Duță” sau festivalul ,,Trei seri culturale în inima României”


Consiliul Local Făgăraș a stabilit calendarul evenimentelor organizate în acest an, la Făgăraș. De asemenea, au fost aprobate bugetul manifestărilor, perioada în care vor fi programate și locul de desfășurare.

Administrația locală finanţează şi în acest an evenimente culturale şi de promovare a turismului în Făgăraș.  Pe lista evenimentelor bugetate în acest an se află Concursul de matematică ,,Traian Duță’’, 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, Zilele Făgărașului sau Campionatul național de ciclocros. Fondurile necesare, aprobate de consilierii locali, sunt de 1.365.250 lei, însă multe dintre evenimente vor avea loc fără bani de la bugetul local.

Astfel, pe 9 martie va avea loc Ziua foștilor deținuți politic. Tot în luna martie va avea loc Ora Pământului, campanie de informare/conștientizare cu privire la adaptarea la schimbările climatice, Luna curățeniei (15 martie – 15 aprilie). Tot în luna martie are loc și o campanie de plantare de arbori, care se va realiza cu sprijinul Ocolului Silvic Pădurile Făgărașului.

În luna aprilie va avea loc Ziua Internațională a Romilor. Și tot în luna aprilie va avea loc concursul de matematică ,,Traian Duță’’ sau simpozionul Cultura noastră, referința noastră. Concursul Alergăraș va avea loc în 6 mai.

Un nou festival – Noapte de mai, organizat la Casa de Cultură, va avea loc în luna mai. Printre alte evenimente ce vor fi organizate în acest an de municipiul Făgăraș sunt Ziua Eroilor, 1 iunie – Ziua Internațională a copilului sau Ziua Drapelului Național al României. Pe 10 iunie va avea loc concursul caritabil de biciclete Bikeathon, iar în perioada 28-30 iulie va avea loc festivalul Rezistența Făgăraș.

Zilele Făgărașului sunt programate a se desfășura în acest an în 18, 19 și 20 august. Lets do it, Făgăraș, o acțiune de ecologizare a zonelor verzi din municipiu, va avea loc în luna septembrie a acestui an. În luna octombrie va avea loc Festivalul de Umor ,,Ceapa de Aur’’.

Luna decembrie este rezervată evenimentelor și spectacolelor cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Și Casa de Cultură va organiza o mulțime de evenimente culturale în acest an.

Printre acestea amintim Festivalul Portului Popular ,,Făgăraș, foaie de ceapă’’, ediția a VII-a, ,,Trabantul ne unește în centru”, ,,Teatru de stradă în cartierele făgărășene”, ,,Trei seri culturale în inima României”, ,,Festival de muzică și petrecere și romanțe”.

De asemenea, Muzeul Țării Făgărașului va organiza o multe evenimente culturale în acest an, printre care amintim cea de-a doua ediție a Festivalului Medieval al Cetății Făgăraș. Acesta va avea loc în perioada 25-27 august, iar Biblioteca municipală Făgăraș va organiza, în aprilie, Săptămâna Națională a Bibliotecilor din România, în luna mai Ziua Bibliotecii municipale, Lecturi urbane va avea loc în septembrie, iar Nocturna Bibliotecii în noiembrie 2023.

Mai multe detalii cu privire la toate evenimentele organizate de Primăria Făgăraș, Casa de Cultură, Muzeul Țării Făgărașului și Biblioteca municipală – CLICK AICI.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.