A murit actrița Cristina Stamate!


cristina stamateÎncă o veste tristă pentru teatrul românesc. După Stela Popescu, încă o mare actriţă ne părăseşte. Cristina Stamate a murit, luni dimineaţă, la Spitalul Floreasca, la vârsta de 71 de ani. Plină de umor şi îndrăgită de public, Cristina Stamate juca de aproape 50 de ani la Teatrul de Revistă.

Cristina Stamate fusese internată în urmă cu trei zile la Floreasca. Suferea de insuficienţă mitrală şi cardiopatie ischemică, afecţiuni grave ale inimii, iar în ianuarie 2016 a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord deschis, când i s-au făcut trei bypassuri. După două luni, a urcat din nou pe scenă.

Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946, în Bucureşti. Mai întâi a vrut să se facă medic, apoi avocat. A ajuns în final la teatru, mai ales că de mică toţi i-au spus că are talent şi că „artistă trebuie să se facă”, după cum mărturisea într-un volum de amintiri.

În 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, la 21 de ani. Dupã doi ani la Teatrul din Arad, a venit la Bucureşti, în anul 1972, la Teatrul de Revistã „Constantin Tãnase”. După debutul în comedia „Birlic”, alături de marele actor Grigore Birlic, au urmat zeci de spectacole la „Revistă”.

sursa: realitatea.net




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.