A treia ediție: „Festivalul cetelor de feciori“ la Jibert


ceata-lovnicVineri, 5 ianuarie, de la ora 18.30, la Căminul Cultural din Jibert va avea loc a treia ediție – Festivalul Cetelor de feciori. Strigăturile, dansurile populare, colindele vor răsuna în sala de spectacole a Căminului Cultural, iar cei care vor încânta publicul prezent vor fi cetașii din Jibert, Dacia și Lovnic.

Este a treia ediție a Festivalului Cetelor de Feciori din comuna Jibert. De această dată vor participa cetele din Dacia, Jibert și Lovnic. Invitați speciali vor fi Ansamblurile de dansuri populare din Făgăraș și Șinca Nouă. Sperăm la un număr cât mai mare de spectatori. Noi, ca și Primărie, dorim păstrarea tradițiilor locale și, de asemenea, încurajăm și tinerii să le păstreze, tocmai de aceea ne și dorim ca acest festival să devină tradiție în comuna noastră“, ne-a spus primarul comunei Jibert, Iancu Boeriu.

Cetele din comuna Jibert au participat și la Festivalul de Feciori de la Șinca Nouă, unde și-au reprezentat cu mândrie comuna. De asemenea, ei vor fi prezenți și la deja tradiționala paradă a cetelor, ce va avea loc zilele viitoare la Făgăraș.

După orele 20.30 sunteți invitați și la bal în Jibert, cu formația Rytmic și Bogdan Georgescu.

foto: arhivă

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.