Studenţii şi absolvenţii de învăţământ superior care optează pentru cariera didactică au obligaţia să absolve cursurile unui masterat didactic cu durata de 2 ani ori programele de formare psihopedagogică de nivel I, respectiv II, acreditate conform legii.
Prin excepție, pot opta pentru cariera didactică și absolvenți ai învățământului superior care nu au parcurs formarea inițială, sub condiția susținerii și promovării unei probe suplimentare de examinare a cunoștințelor teoretice de pedagogie pentru debutul în stagiatura didactică, organizat de CNFDCD la nivelul structurilor teritoriale, potrivit unui Pproiect de lege dedicat învățământului preuniversitar, citat de EduPedu.
În ce privește programele de formare psihopedagogică de nivel I şi II, acestea pot fi urmate pe parcursul studiilor universitare de licenţă, de masterat sau în regim postuniversitar.
O astfel de măsură ar avea rolul de a atrage mai multe cadre didactice, dar ar ajuta și școlile să angajeze mai ușor specialiști din companii private pentru acoperirea unor materii precum TIC sau Educație Financiară.
Proiectul de lege a fost lansat în dezbatere publică până în data de 24 august.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat anterior că, dacă anul acesta au fost puţin peste 5.000 de posturi de titularizare scoase la concurs, anul viitor vor fi peste 20.000 – 25.000 de astfel de posturi, deoarece vor fi disponibile şi acele locuri care nu au normă întreagă.
,,Anul viitor, în loc să avem 5.000 de posturi titularizabile, estimez că vom avea peste 20.000 – 25.000, deci de cinci ori mai multe, pentru că vom scoate la concurs şi acele posturi care nu au o normă întreaga, au cel puţin o jumătate de normă, pentru a atrage în sistem profesori, pentru ca şi în mediul rural să avem şansa de a avea profesori”, a spus Cîmpeanu.